Seria abuzuri în serviciu-episod 1: Femeia în câmpul muncii

„Bună ziua! Sunt de la ziar. Pe domnu primar îl caut. Da, știe. Eu sunt. Am vorbit înainte. Păi, mi-a spus să vin astăzi. Alaltăieri, la telefon. Pentru un interviu.” Permanentul în fața căruia raportez scopul și durata vizitei, are o vârstă incertă: 90 pe 100 sau 95 pe 110. Mă privește de sus în jos, deși eu sunt cea care stă în picioare încercând să-i frâng privirile de cerber cu un zâmbet și să-i răspund cât mai corespunzător la întrebările ce vin una după alta de dincolo de biroul de lemn masiv.
”Câți ani am? … a, ba da, sigur că știu câți ani am. Da, majoră.” Majoră, căreia i s-a dat alcool de când i-au dat dinții- Nurofen baby în ’80 în Pănade, se face OM când crește mare- mai mare, e responsabilă de toate chestiile- de care e considerată iresponsabilă și se teme ca de dracu de viermi, mirosuri neidentificate, întrebări personale și coafor.
”Poftim? A, nu, nu-s măritată. Nu mi-o venit rândul.” Râd la glumele mele.
”Cum? Singură? Unde? Aici? A, da, sunt singură.” Și surdă.
”Dumneavoastră?” Și inconștientă. Continuarea

Florin Piersic, PUR ȘI SIMPLU! gratis

Pe interiorul ușii de lemn a dulapului vopsit în alb, în care se țin hainele de duminica, pe ușa dulapului de sub blidar unde erau oalele mari, vailinguri și cratițe, pe scândurile vopsite cu var ale ușii de la budă, pe coperta de plastic negru ce învelește buletinul de identitate, în povești, vise, fantezii, poezii dedicate, de-a lungul zecilor de ani trăiți amușinându-l de la 59 km de Cluj, dintr-o mână de spectacole în carne și oase, din fragmentele știute pe de rost de la televizor și zecile de filmulețe luate cu smartphone-ul de pe micul ecran de la ”Dacă doriți să revedeți”, îl știu pe Florin Piersic, iubirea vieții lu’ mătușă-mea, Rodica.
Pe lângă tabloul cu țărăncuța ce privește languros de pe lada de zestre, harta politică a Europei și cea administrativă a României, chipul blondin al Mărgelatului era ubicuu în casa din Pănade. Deschideam vreo ușă, apărea Florin. Lăsam capul pe pernă, Noapte bună, de la Florin! Simțeam o nevoie stringentă, mă privea Florin. Icoane n-aveam. Continuarea

De veghe în apartamentul de pe scară

Cheia intră în ială cu o smucitură, se ridică puțin de ușă forțând clanța în sus, apoi în jos, se împinge cu umărul stâng, forțe noi intrate în scenă, încă o mică gâdilitură cu pumnul în ială și vecinul din dreapta e în casă. O minge mare de exerciții o ia din loc sărind în replici pe podeaua de lemn. Ușa de la baie scrâșnește din țâțâni, șnurul rezervorului din fontă e tras cu forță și un vuiet de apă pornește pe coloana menajeră. E început de sezonul berii și după 12 noaptea picurii ce reverberează pe vasul de porțelan, mă informează cu exactitate numărul berilor ce țin sub presiune vezica. Ușa de la camera mică, cu un scârțâit de 42 de ani, e dată la perete, canapeaua pe arcuri susține un corp trântit pe ea, care acum dă telefoane: ”Am ajuns acasă, coaie. Nu, nu mi-e rău.”
Pe diagonală au plecat mușterii. Ușa cu un prag de lemn pe sub care se vede linoleu, poartă semnele multor bătălii. Ultima s-a dus un an, un an și jumătate. A inclus și necuvântătoare din păcate. Nevertebrate locuiau deja acolo: două mari și două mici, cu pamperși încă. Continuarea

Medicamente of viața mea

”De 3x pe zi, dimineața, la amiază și seara. 3 mg și 1 gr. Se găsesc greu, dar faceți tot posibilul să le luați. Nu v-aș da înlocuitori, v-ar afecta ficatul și rinichii și la cum sunteți dvs… Astea sunt ce vă trebuie și acționează exact pe zona unde aveți probleme. Încercați să țineți și regimul. Știu, e cam dur și cam strict, dar măcar încercați să vedem cum merge. După tratament, veniți să mai facem două investigații cu prelevare de biopsie; apoi mai vedem.”

Salut,
Ce faci? Io-s bine, mă plimb prin grădină. A Raiului, mai încolo. Deocamdată botanică. Nu, tu, nu-i înflorit nimica. Prin mai. Am dat de două rațe prin partea japoneză, se bălăceau. Căutau de mâncare prin noroiu din șanț. Nici pufuleți n-aveam. Nu-s curățate, tu. Nimica. Lucră ăștia la ceva conducte, le schimbă. Am fost în sere. Păi, nuferi, trestie de zahăr, palmieri, arborele de cafea, mango. Mi-am amintit de India. Ie, era cald. Acum am ieșit. Îs bine, n-am nici pe dracu. Ce să zică? Că nu mor prea curând. Și io mă bucur. Sar în sus. Auzi, îmi cauți niște medicamente? Nu știu, stai să mă uit pe scrisoare. Salofalk, 1 gr, Budenofalk, 3 mg. Pastile, da. Continuarea

Cronică Blaj proteste OUG13

Joi, 2 februarie 2017

Ho-ții! Ho-ții!
”Tu auzi ceva?”
Vuvuzele, fluiere, scandări.
”O fi de la volei.”
Sunt într-un salon din spitalul vechi, vizavi de biserica lui Cărpinișan, cândva maternitate, apoi raze, apoi psihiatrie, actualmente cameră de locuit pentru un medic.
”Hai, că te conduc la sală. S-o luăm prin parc.”
Ceasul din față de la Primărie arată opt fără douăzeci.
”Oare la cât s-au întâlnit? Pe Facebook erau confuzi, unii ziceau șase, unii șapte, întrebau alții <Mă, e șapte sau opt?>”
”Aha, tu de-asta m-ai adus pe aici, să vezi de proteste?”
”Nuu… du-te-n treabă-ți, aici e Blaj. Nu se protestează. La Revoluție au ieșit din schimb de la I.A.M.U și s-au dus puhoi până în gară pe jos să înfrunte teroriștii care veneau cu trenul de la Brașov.”
”?”
”Aia mă întreb și eu.”
În Parcul Avram Iancu ne despărțim. Aleile sunt goale, printre copaci urme de zăpadă. Pe la Ceas prind iar scandări. Vin de jos, de pe Eroilor, dintre blocuri. Pe fațadele cu patru etaje văd reflectate lumini albastre și roși de girofar. Le ies în întâmpinare.
Ieșiți din casă, dacă vă pasă! 
Continuarea