Ca un purcel, când sunt cinci la troacă și se înghesuie unul într-altul pe-o singură parte, guițând nervoși, dându-și grumazuri unul altuia, uitându-se speriați în stânga și-n dreapta, sever la râtul altuia, anxioși la vederea lichidul gros, călduț ce scade în volum, cu înghițituri mari, prostești, de acum ori niciodată,cu botul pofticios întins spre găleata ce se apropie cu fericirea caldă și densă- porția doi, pentru ca în semn de ”Am gătat!”, să-și scalde urechile în fericire, spălând pereții troacei cu ce-a rămas, făcând loc oropsiților, lăsând ceva de licăit lui Canis familiaris și firimituri pentru Gallus domestica.

Ca un cățel, unul ce-a stat în lanț toată săptămâna păzind praful, penele altora și aerul, lătrând la lună, poartă, vecini, cai, găini, unul ce pus în fața unui blid atinge Nirvana, convins că l-a ajuns și pe el duminica, ziua eliberării, momentul revoluției, schimbul doi, unul cu limba scoasă de fericire și de sete, capabil ca pentru un blid cu un os aruncat în el, bucăți de pâine unsă sau înmuiată în supa îndoită cu apă, spălături sau lătură vegetală, calde să fie și în fața lui, să dea din coadă și să-ți jure ”pază și iubire veșnică” până la următorul blid.

Ca o rață care, după ce-a fost îndopată cu o jumătate de kil de cucuruz înmuiat și are doi litri lichide la activ, legănându-și ficatul mărit, ridică mirată, încântată, încă flămândă capul și cu un măcănit de plăcere la sunetul capacului dat de pe felderă și la boabele aruncate prin curte, se îndreaptă spășită și fericită spre ultima masă a mațelor ei pline, grase, împlinite, pleznind de sănătate forțată. Eșafodu-i gata și tot n-ar refuza niște troscoțel, un peștișor, un vierme, o muscă.

În altă ogradă…

Lebedele mănâncă grațios: se apleacă din emisferele unde viețuiesc pentru a lua mana de jos. Timpul s-a oprit să le privească, lumea stă în loc cât timp minunea fiziologică se întâmplă.
Soarta e crudă cu peștii: deschid gura și trebuie să mănânce. Apă, ce-i drept. Apa îngrașă, le schimbă proporțiile, le crește burta, li se bulbucă ochii, se balonează, depun icre.
Rândunicile mănâncă puțin. Din puținul lor, dau și altora: pui, vecini, gurmanzi, numai să nu-și strice forța aeroportantă.

Am cunoscut o lebădă. Știu mulți pești. N-am avut plăcerea să dau de rândunici. Decât de cele care mănâncă după 8 seara. Li se spune pinguini.