Arhive anuale: 2017

seria Constipată – Concurs

Posted on by
Răspunde

Notă pentru sensibili:
În cele ce urmează, veți da peste familia lexicală a cuvântului căcat. Lasă leziuni auditive și olfactive. N-am hârtie. Nici avocat.

N-am fost niciodată o căcăcioasă. Și n-am luat niciodată premiul I. Cu fetele lu Chiorean aveam concursul. Alegeam un dâmb cu iarbă scurtă, tăiată, troscoțel, să nu interfereze, deranjeze, gâdile, la un metru distanță una de alta, buburuza, cu mâinile sub genunchi sau palmele pe genunchi, după plac, poziție și confort. Nu aveam limită de timp, încurajări, șicanări sau presiuni externe, asta pentru că ne orientam bine în alegerea locului: să nu treacă lumea, să nu apară vreun copil care nu era participant la concurs sau Doamne feri! băiat, să nu ne prindă mam-mare sau pârâcioasa de Alina, să nu apară vreun câine care să ne strice rezultatele sau să ne hâșîie; totul într-o liniște tulburată din depărtare de greieri, broaște, lătraturi, strigăte de pe hotar, cai priponiți lângă căruță, porci ce vor să fie duși la scăldat în noroi, vocea lu’ mam-mare urlând după ”nătăchitele alea mari”, iar în apropiere, lângă noi, din noi, sunete fiziologice întâmpinate cu seriozitate, conștiinciozitate, meticulozitate. Treabă serioasă. Treabă mare. Continuă să citești →

seria Constipată: Începutul Poveștilor de pe căcat

Posted on by
Răspunde

Notă pentru sensibili:
În cele ce urmează, veți da peste familia lexicală a cuvântului căcat. Lasă leziuni auditive și olfactive. N-am hârtie. Nici avocat.

Pacienta cu constipație cronică din copilărie, se prezintă pentru apariția în ultimul an a unor dureri la nivelul etajului abdominal inferior cu caracter de crampă, durata 3-4 zile, ce remit cu eliminarea unor scaune diareice, fără produse patologice. Asociat acuză meteorism abdominal și borborisme.

Nu mă cac. De când mă știu, îmi este frică și de întuneric. Când eram mică, cel mai frică îmi era să mă duc la budă pe întuneric. Buda era după șură, în grădină. Fără tata, nu mă căcam. Continuă să citești →

Seria abuzuri în serviciu-episod 1: Femeia în câmpul muncii

Posted on by
Răspunde

„Bună ziua! Sunt de la ziar. Pe domnu primar îl caut. Da, știe. Eu sunt. Am vorbit înainte. Păi, mi-a spus să vin astăzi. Alaltăieri, la telefon. Pentru un interviu.” Permanentul în fața căruia raportez scopul și durata vizitei, are o vârstă incertă: 90 pe 100 sau 95 pe 110. Mă privește de sus în jos, deși eu sunt cea care stă în picioare încercând să-i frâng privirile de cerber cu un zâmbet și să-i răspund cât mai corespunzător la întrebările ce vin una după alta de dincolo de biroul de lemn masiv.
”Câți ani am? … a, ba da, sigur că știu câți ani am. Da, majoră.” Majoră, căreia i s-a dat alcool de când i-au dat dinții- Nurofen baby în ’80 în Pănade, se face OM când crește mare- mai mare, e responsabilă de toate chestiile- de care e considerată iresponsabilă și se teme ca de dracu de viermi, mirosuri neidentificate, întrebări personale și coafor.
”Poftim? A, nu, nu-s măritată. Nu mi-o venit rândul.” Râd la glumele mele.
”Cum? Singură? Unde? Aici? A, da, sunt singură.” Și surdă.
”Dumneavoastră?” Și inconștientă. Continuă să citești →

Florin Piersic, PUR ȘI SIMPLU! gratis

Posted on by
Răspunde

Pe interiorul ușii de lemn a dulapului vopsit în alb, în care se țin hainele de duminica, pe ușa dulapului de sub blidar unde erau oalele mari, vailinguri și cratițe, pe scândurile vopsite cu var ale ușii de la budă, pe coperta de plastic negru ce învelește buletinul de identitate, în povești, vise, fantezii, poezii dedicate, de-a lungul zecilor de ani trăiți amușinându-l de la 59 km de Cluj, dintr-o mână de spectacole în carne și oase, din fragmentele știute pe de rost de la televizor și zecile de filmulețe luate cu smartphone-ul de pe micul ecran de la ”Dacă doriți să revedeți”, îl știu pe Florin Piersic, iubirea vieții lu’ mătușă-mea, Rodica.
Pe lângă tabloul cu țărăncuța ce privește languros de pe lada de zestre, harta politică a Europei și cea administrativă a României, chipul blondin al Mărgelatului era ubicuu în casa din Pănade. Deschideam vreo ușă, apărea Florin. Lăsam capul pe pernă, Noapte bună, de la Florin! Simțeam o nevoie stringentă, mă privea Florin. Icoane n-aveam. Continuă să citești →

De veghe în apartamentul de pe scară

Posted on by
1

Cheia intră în ială cu o smucitură, se ridică puțin de ușă forțând clanța în sus, apoi în jos, se împinge cu umărul stâng, forțe noi intrate în scenă, încă o mică gâdilitură cu pumnul în ială și vecinul din dreapta e în casă. O minge mare de exerciții o ia din loc sărind în replici pe podeaua de lemn. Ușa de la baie scrâșnește din țâțâni, șnurul rezervorului din fontă e tras cu forță și un vuiet de apă pornește pe coloana menajeră. E început de sezonul berii și după 12 noaptea picurii ce reverberează pe vasul de porțelan, mă informează cu exactitate numărul berilor ce țin sub presiune vezica. Ușa de la camera mică, cu un scârțâit de 42 de ani, e dată la perete, canapeaua pe arcuri susține un corp trântit pe ea, care acum dă telefoane: ”Am ajuns acasă, coaie. Nu, nu mi-e rău.”
Pe diagonală au plecat mușterii. Ușa cu un prag de lemn pe sub care se vede linoleu, poartă semnele multor bătălii. Ultima s-a dus un an, un an și jumătate. A inclus și necuvântătoare din păcate. Nevertebrate locuiau deja acolo: două mari și două mici, cu pamperși încă. Continuă să citești →