În prima săptămână a lui noiembrie trecut, într-o sâmbătă, printre copaci, am devenit Jizez. De atunci și până în prima duminică a lui noiembrie ’XVI, m-am străduit să mă comport ca atare:

Adepți. Am strâns un adept. Mai mult un fan. Mai mult enervant, decât fun. Trebuia 12. Preocupat de cadouri, legături, simboluri, vorbe, mă sperie că-mi caută compania. Clachez la unu. La 12 se impun medicamente. Reiterez: iubirea stă în tăcere.

Propovăduit iubirea de aproapele, bunătatea, iertarea și înțelegerea. Pe rând și organizat, laolaltă n-are nimeni timp. Cu limite, doar suntem dresați. I-am propovăduit peretelui alb din fața mea, încât pe ultima sută de metri, înainte de expirarea fatidicului an, i-au apărut trei cuburi albe, intercalate, cu 47 de cărți în ele, o barcă de ghips albastru cu alb, un șnaps, două scoici, două lumânări mari rotunde, una verde și-una mov, cinci mici și o găleată galbenă. Răsplată, m-a lăsat în întuneric.
Mai propovăduiesc plecatul, ieșitul, mersul la pas sau în ritm de bachata înspre cele patru zări, beneficiile scăldatului în bălțile suprasaturate de noroi familial situate la orizont cu câmpiile mănoase, evadarea prin somn și cărți spre bolți albastre, zi și noapte, noapte, zi, departe. Bunătate, iertare și înțelegere… Sunt bună. Nu infailibilă.

Epifanii. Am dat o bulă în august: septembrie decretată luna epifaniilor. Le-am programat sistemic, ca la carte: Evanghelia după Isus Cristos-Saramago, Evanghelia după Pilat-Schmitt, Quo Vadis-Sienkiewicz, Iuda-Oz, Gaspar, Melhior și Baltazar-Tournier, Țapul ispășitor-Girard, În ce cred cei care nu cred-Martini și Eco. Septembrie s-a prelungit. Epifaniile s-au extins. Am dat în boală. La mai bine de zece ani de la prima ei revelare, la căpătâi rămâne biblia apostolului Saramago.

Să mă încred într-unul întruna. Paradoxal, sunt cel mai mare credincios al poveștilor. Cred în toate cele scrise și nescrise, cu autor (ne)cunoscut, cu muzicuță și Nobel sau fără, descoperite în locuri pro- și mai puțin -fane, aflate de la sursă moartă, vie, pe șustache. Umblu să le miros, să le ating, să le prind, să le pipăi, să urlu <Este!>. Le închin nopți și vise, zile și rugăminți, ode și afurisenii. Într-una cu patru autori canonizați, ce propovăduiește iubirea, dătătoare de sânge, cruzime și obtuzitate…
Am primit o plasă de la locurile sfinte. Am dat-o unei credincioase din Pănade. A silabisit ce sta scris pe ea. ”Ie-ru-sa-lim”. Chiar de acolo. ”Fain îi cusută.” La primăvara va pârgui a 92-a oară. O pup. Am racla mea cu moaște acasă. Dacă îi dau jos capacul pe care scrie Londra, înăuntru e Cartea Adulților din 1928.

În a doua săptămână a lui noiembrie ‘XVI, luni la 6 și un sfert dimineața, între patru pereți albi, am ieșit din anul Jizez.
Amin.