O simt cum miroase. Îi percep târcoalele pe care le dă în jur. Îmi ascute simţurile şi-mi răceşte sângele în vene. Nu-i văd încă chipul, dar e aici, în cameră. Râde de încleştările mele.
***
Moşu’ are patul de la geam. I-am tras perdeaua albastră, ca să vadă afară vârfurile copacilor înfloriţi, în stânga turla bisericii Casa Domnului şi crucea lui Avram Iancu, în dreapta blocurile. Câinii din curtea spitalului acompaniază motorul fiecărei maşini ce intră sau iasă pe poartă sau traseul vreunui ghinionist de biciclist ce s-a gândit să o ia pe scurtătură printre blocuri. „Ca la stână”, zice moşu.
Lângă patul lui moşu, în dreapta, e un moş din Tăuni. Fata lui, o doamnă până-n 50 de ani îi umezeşte din când în când buzele cu o bucată de vată îmbibată în apă. „Gata, tată, linişteşte-te!” Şade la capul lui, ţinându-l de mâna stângă. Deasupra ei, pe un suport stă un monitor cu semnele vitale. Tresărim amândouă de fiecare dată când monitorul face vreun zgomot. Doamna e înlocuită la răstimpuri de nora sa. Atunci mâna stângă a moşului din Tăuni se mişcă şi o caută. „Gata, moşule, gata, că vine mama imediat!” Nora are 27 de ani.
Moşul din Tăuni e un bărbat mare, rotofei, cu păr alb, pieptănat într-o parte. Obrazul îi e proaspăt bărbierit, cu o tentă de roz spre roşu aprins. Îmbrăcat în pijamale, cu o vestă groasă de lână peste, respiră greu ca-ntr-un şuierat. Ochii îi sunt închişi. Doar la vizită dimineaţă, când doctoriţa îl strigă pe nume, cel stâng i se deschide. Fata moşului din Tăuni, doamna de 50 de ani, stă în Mediaş. De vineri la prânz s-a mutat lângă tatăl ei în spital, pentru a-l îngriji la ATI. Nora ei o înlocuieşte peste zi, iar noaptea reuşeşte să aţipească cinci minute, cu capul plecat pe marginea patului, lângă mâna tatălui ei. Nu-l lasă de mână şi nu o lasă să plece. Când doamna se duce până la baie, mâna bătrână se zbate şi zmuceşte tăblia metalică a patului, reuşind nu o dată să-şi scoată sonda de urină şi masca cu oxigen. Atunci cifrele de pe monitor o iau razna, urcă până la 200, coboară la 50. „Gata, tată, sunt aici.”
Duminca, zi de vizite. La moşul din Tăuni vine un nepot, un cumnat şi nevasta, o tărancă îmbrăcată cu straiele cele bune: năframa, poalele, cămaşa şi cheptarul de duminica. „Hai, Vasile, zi ceva că am venit să te văd. De ce nu vrei să vorbeşti cu mine? Deschide ochii să ne vezi, Vasile, că suntem toţi.” Ea îl chestionează, iar cei din familie ies rând pe rând pe coridor să-şi înghită lacrimile. Valorile de pe monitor urcă şi scad tot mai des. „Hai acasă, Vasile, că avem lemne de tăiat şi vie de dezgropat. Cin’ să le facă, Vasile, dragă?” Unul câte unul rudele moşului din Tăuni îl strâng de mână şi-şi iau la revedere. Bătrâna a rămas singură cu omul ei. Fata lor stă uitată afară pe coridor. „Iartă-mă dacă te-am supărat cu ceva, Vasile, dragă.” Bătrâna îi aşează părul alb într-o parte, îi pupă mâna şi pleacă. Zgomotele mecanice ale monitorului o însoţesc.
Şed pe pat, la picioarele lui moşu’, cu faţa scufundată în paginile ziarului pe care mă fac că-l citesc de când au început vizitele în salonul ATI. Sunt la aceeaşi pagină, acelaşi rând de ore bune. Nu îndrăznesc să-mi ridic privirea din foile scrise cu tuş, căci nu pot privi chipul moşului meu. Când mă hotărăsc să-mi schimb poziţia amorţită a corpului şi să dau pagina ziarului, zăresc pe faţa lui moşu’ o lacrimă rămasă în colţul ochiului drept. Repede îmi afund faţa în ziar şi murmur titlul articolului de pe pagina nouă, căutându-i sensuri supreme. Mâinile-mi sunt reci, faţa încruntată, muşchii încordaţi.
***
O simt cum miroase: a vechi şi a pământ reavân. Îi percep târcoalele pe care le dă în jur: adieri reci şi umede. Îmi ascute simţurile şi-mi răceşte sângele în vene: ţin pumnii-ncleştaţi şi ochii-mi pleznesc de concentrare. Nu-i văd încă chipul, dar e aici, în cameră: braţele şi le-a întins în jurul prăzii ce stă pe pat în faţa mea, cu mine şezând la picioarele lui. Râde de încleştările mele: o pândesc, să o strâng de gât.
E aici.
PS: Moşul din Tăuni s-a dus să dezgroape via de pe câmpurile verzi, după trei zile, la un sfert de ceas după ce fata lui a plecat cu maşina până acasă, în Mediaş.
Moşul meu este acasă, în pat şi visează că se va apuca în curând de lucru prin grădină acum că-i primăvară.
E bine ca-i acasa!Ca acasa nu-i niciunde!Si vezi numa” oameni si lucruri cunoscute!Si esti acasa!Si de acasa pleci mai usor oriunde!Ca pleci de pe „locul” tau!Si pleci cu inima impacata!Ca familia ramane tot pe „locul” tau si-a ei!Si atata mai poti face!Sa vezi familia in jurul tau!
Foarte emotionant scris draga…Cu atat mai mult cu cat am fost si eu in ziua aceea si am simtit pe propria piele aripa rece a mortii…