Notă: textul se adresează celor care doresc să se mute la ţară, pe o perioadă de timp de câteva săptămâni, luni sau ani, păstrându-şi jobul din oraş.

Sunteţi nişte vinituri. Atâta timp cât nici o nană, tanti din sat nu poate spune exact cum arăta bunica dvs când era fată şi nici un bade, moş nu-şi mai aminteşte ce-a avut de spus tatăl bunicii dvs când ajuns acasă de pe front, la vreo 3 ani după terminarea războiului şi-a găsit nevasta măritată cu altul de vreo 19 ani, sunteţi şi veţi fi consideraţi nişte vinituri, neaveniţi, outsiders.

Atunci când sunteţi întrebat „Cum te cheamă, dragă?” e recomandat să nu răspundeţi cu numele de familie. La sat el înseamnă mai nimic, indiferent de cât de ilustru e sau cât de bine sună. Ci, din timp, să vă sunaţi mama sau bunica, dacă mai e în viaţă, să vă spună de-a cui era bunicul, cum i se zicea neamului din care vă trageţi, de pe unde era şi ce poreclă avea.

Învăţaţi-vă copii şi să nu care cumva să uitaţi nici dvs, să salutaţi pe toată lumea, iar dacă sunteţi cu maşina să salutaţi dând din cap respectuos de când intraţi în sat, până la ieşirea din sat.

Dacă aveţi un petec de pământ în jurul casei de la ţară pe care tocmai aţi achiziţionat-o şi în care recent v-aţi mutat, orice bucăţică de pământ trebuie lucrată. Nu cu gazon sau iarbă, vor râde şi curcile de voi, iar telefonul fără fir va fi de-un roşu aprins de reproşurile nanelor şi tantilor care din „leneşă” şi „muiere fără şurţă”, nu o vor scoate pe doamna casei dvs. În definitiv, o ceapă, un morcov la casa omului, nu strică.

Pentru că am făcut referire la doamna casei, dânsa indiferent de meseria pe care o practică de la 9 la 17, de convingerile personale, religioase şi politice, e bine ca din când în când să meargă la magazinul din sat să îşi facă cumpărăturile, nu doar la supermarketul din oraş. E şi mai bine dacă din când în când, duminica ea va merge la slujba ţinută la biserica din sat şi ar fi extraordinar dacă pe drumul spre casă, după slujbă, se va alătura grupului femeilor care locuiesc pe străduţa ei, ascultându-le tăcut poveştile, bârfele săteşti sau răspunzând tuturor întrebărilor ce vor începe inevitabil cu „Cum ziceai că te cheamă, doamna mea?”

Tot doamna casei va fi responsabilă de aspectul pe care casa dvs de la ţară îl va avea la final. Nu vă riscaţi să puneţi în ferestrele casei florile de apartament pe care le-aţi avut înainte. Aici, cele mai frumoase flori sunt şi vor fi muşcatele, iar dacă prin curte veţi planta 2, 3 tufe de trandafiri doamna dvs va fi considerată „una de-a noastră” înainte să apuce să vă înflorească primii boboci.

După ce v-aţi orânduit casă dvs de la ţară, v-aţi acomodat, aclimatizat e bine ca într-o zi, fie de sărbătoare, fie într-o după-masă molcomă, să faceţi o vizită preotului şi doamnei învăţătoare. Nu e deloc desuet, cei doi sunt încă stâlpi ai satului, cei după care se fixează ceasuri morale, se dă ora exactă, pe scurt, se orânduiesc păreri, idei, gânduri.

Faceţi-vă timp de poveşti. Vor fi multe şi multe vă vor întrerupe din timpul vostru preţios. De obicei, după întrebarea „Cum te cheamă?” va urma un adevărat chestionar „De unde te tragi?”, „Cum aţi ajuns la noi?”, „Unde aveţi serviciu?”, iar dacă rezistaţi până la punctul „Cum vă place casa?”, să ştiţi că acum începe cu adevărat povestea. „Casa asta a fost a lu’…”. Staţi până la final să ascultaţi. Merită. Şi aveţi răbdare cu toţi cei care o să vă mai relateze „povestea căsii”. Nu va fi niciodată aceeaşi, dar veţi afla întotdeauna elemente noi şi interesante.

Indiferent cât de scurtă va fi şederea dvs în casa de la ţară, cât de lungă vă va fi viaţa la ţară, când dvs veţi pleca, fie reîntorcându-vă în oraş sau ducându-vă spre alte meleaguri mai verzi, ţineţi minte că din secunda în care pentru câteva săptămâni, luni sau ani, aţi locuit la sat, nu veţi fi uitat, veţi face parte din memoria colectivă, din istorisirile săteşti. Când duminica pe drumul spre casă de la biserică, se va trece prin dreptul casei, cândva a dvs, cineva va rosti cuvintele: „Nană, mai ştii dumitale ceva de orăşenii ce-au stat în casa lu’ … acum vreo câţiva ani?”

Casa la ţară vă asigură nemurirea. Veţi fi parte din poveste, indiferent de finalul pe care dvs l-aţi avut în ea.