Ce se-ntâmplă, iubire?
ţi-ai petrecut mâna peste şoaptele nopţii
de-mpreună şi n-ai reuşit să m-atingi,
chiar dacă eu unul mă aplecasem disperat
înainte, mă aplecasem disperat către tine.
Ce se-ntâmplă, iubire? 

Te întrebi nonşalant „ce se-ntâmplă, iubire”
de parca n-ai şti totul dintr-o singură privire.
Te uiţi în stânga şi-n dreapta,
nu încă direct la mine.
Ţi-e frică şi tremuri.
Ţi-e frică!
Şi îndrăzneşti cu „ce se-ntâmplă, iubire?”

Spui că te-ai aplecat disperat înainte. Patetic.
Ţi-am văzut genunchiul flexat dinainte
în semn de ce?
Plecăciune, pocăinţă, speranţă, credinţă?
Uită-te la mine, uită-te-n jur, uită-te bine:
eu pot fi ORICE!
Dar din tot ce-i mai sus, nimic nu vei regăsi la mine.

Hai să-ţi spun ce se-ntâmplă, iubire:
Se-ntâmplă că respir fără tine,
Se-ntâmplă să-mi placă iarăşi de mine,
Se-ntâmplă că văd bine lumea prin golurile din tine,
Se-ntâmplă să râd până uit de mine,
Se-ntâmplă c-am şters refrenul
cu ale tale nenorocite cuvinte „ce se-ntâmplă, iubire”.
Şi-am rămas doar eu şi cu eul.

Se-ntâmplă să-mi fie bine.

Temă scrisă în cadrul ediţiei a II-a LITER-ART, Penitenciarul Aiud, 17-21 iunie 2013