Nu prea beau cafea. Miros cafea. Am gel de duş „bob de cafea din Brazilia”. Pun o linguriţă de cafea măcinată în frişca bătută cu care ornez torturile. Cumpăr ciocolată şi lumânări cu aromă de cafea. Ziua de serviciu a colegilor începe cu sorbitul unei căni de cafea. A mea, cu sita filtrului de cafea cald, foarte cald, ţinut cinci, zece minute sub nas, inhalând cu patos.
Rar beau cafea. Ceea ce beau, n-aş numi cafea. O fi cafea ceea ce ajunge pe masă în faţa mea, dar ce iese din mâinile mele pe drumul spre papile, nu poate fi numit cafea. E o licoare abuzată, părăsită într-o baltă de lapte, tranchilizată cu zahăr, pe care de multe ori o beau cu linguriţa. Nu uit să cer extra o căniţă de lapte. Când vreau să îmi bat joc de ea, o sufoc în lapte condensat. Jale! Laptele condensat e Dalila lui Samson: îi ia puterea, îi rupe farmecele, îi şterge mirosul, o face fadă, pieritoare. Aşa o pot bea.
Am încercat frappe. E gheaţă, apă cu zahăr şi aromă de cafea. Cu dărnicie mai pun două plicuri de zahăr ca să nu las gâtul să sufere singur, să-l însoţească şi stomacul.
Cineva a îndrăznit să guste odată din licoarea mea. M-a acuzat de trafic de substanţe ilegale, „ăsta-i ceai cu lapte cu gust de cafea” şi ultraj împotriva bunelor moravuri, „îţi baţi joc de cafea”. Poţi bea din licoarea mea. Nu garantez că supravieţuieşti după. Trebuie să fii un bun cunoscător al propriului stomac şi să-ţi ştii indicele glicemic.
Am avut trei tentative de a bea cafea ca oamenii normali, fără abuz de lapte şi zahăr. La prima, mi-am  spus: Fii bărbată! Fă-o! Am luat o gură, am simţit un gust amar şi am scuipat-o la loc în cană. La a două, sub oblăduirea lui Hai, mă, ce dracu, intră şi tu în rând cu lumea. Ţigări nu, bere nu, măcar cafea, am încercat să o ţin cât mai mult în gură, să o clătesc dintr-o parte în alta, să mă acomodez cu gustul. Am clacat repede şi am scuipat-o. Pe mine. A ieşit la spălat. Am lăsat timpul să şteargă ceva din traumele tentativelor, până m-am încumetat şi la a treia. Ai o vârstă, ai 46 de friends pe Facebook, mai dă-i o şansă socializării înainte de a vira avansul către azilul simpatic, depistat înainte să fi împlinit 25 de ani. Am luat o gură de cafea neagră şi am înghiţit-o. Nu a apucat să ajungă în stomac căci a fost rapid diluată cu o jumătate de litru de apă.
Sâmbăta trecută am avut chef de o cafea. Una neagră, nepervertită de lapte, neabuzată de zahăr. Aveam curajul în buzunar. La nevoie l-aş fi scos pe masă. Sunt perseverentă când nu trebuie. Măsură de siguranţă: am sunat un psihiatru să mă însoţească la cafea. Nu i-am spus ce aveam de gând. Ar fi fost a patra tentativă. Poate trebuia să-i spun. Poate ar fi amânat filmul şi apoi pacientul tatuat, nervos şi alcoolic pentru o cafea cu mine.
Când m-a sunat mai târziu, îmi pierdusem curajul printr-o gaură din buzunar. Am băut o limonadă cu frunze de mentă şi busuioc prin ea.

Poza e de pe foodstory.ro