Joi, 2 februarie 2017

Ho-ții! Ho-ții!
”Tu auzi ceva?”
Vuvuzele, fluiere, scandări.
”O fi de la volei.”
Sunt într-un salon din spitalul vechi, vizavi de biserica lui Cărpinișan, cândva maternitate, apoi raze, apoi psihiatrie, actualmente cameră de locuit pentru un medic.
”Hai, că te conduc la sală. S-o luăm prin parc.”
Ceasul din față de la Primărie arată opt fără douăzeci.
”Oare la cât s-au întâlnit? Pe Facebook erau confuzi, unii ziceau șase, unii șapte, întrebau alții <Mă, e șapte sau opt?>”
”Aha, tu de-asta m-ai adus pe aici, să vezi de proteste?”
”Nuu… du-te-n treabă-ți, aici e Blaj. Nu se protestează. La Revoluție au ieșit din schimb de la I.A.M.U și s-au dus puhoi până în gară pe jos să înfrunte teroriștii care veneau cu trenul de la Brașov.”
”?”
”Aia mă întreb și eu.”
În Parcul Avram Iancu ne despărțim. Aleile sunt goale, printre copaci urme de zăpadă. Pe la Ceas prind iar scandări. Vin de jos, de pe Eroilor, dintre blocuri. Pe fațadele cu patru etaje văd reflectate lumini albastre și roși de girofar. Le ies în întâmpinare.
Ieșiți din casă, dacă vă pasă! 
Tete-a-tete la cămin.
Hoții fură noaptea!
Eu pe trotuar, ei pe stradă.
Rușine, rușine, rușine să vă fie!
20 de băieți deschid alaiul. Au megafon, au steaguri, au voce. Doi țin în mână o pancartă de 1×1,5 m pe care e scris cu carioca: Strigă Iancu-n toiul iernii: ”Nu supărați ardelenii! Nu știți voi cât pot să-ndure și pun mâna pe secure! Jos: Liviu Dragnea și ai lui, trădătorii neamului.
”Hei, ce faci?”
Un fost coleg de serviciu cu copila în brațe, mă trage de mână. Lângă el cineva flutură un steag mare cu o coadă groasă, lungă de 2 m pe care n-aș putea să o țin în mână, d-apăi s-o ridic să stea drept să fluture.
”De la cât sunteți? Unde v-ați strâns? Ce…”
Vuvuzelele își fac din plin datoria.
Liviu Dragnea nu uita: România nu-i a ta! 
”Am fost și în Alba. Duminică mă duc la București.”
Colegul intră la loc în mulțime. Sunt vreo 350. Îi las să treacă prin fața mea. Tineri și foarte tineri, de 20-25 de ani, o parte liceeni, unii peste 30, puțini peste 40 și foarte puțini peste 50. Nu-i prea cunosc. În satul meu Blaj să nu cunosc lumea, e un sentiment ciudat. Țin în mâini foi A4 scoase la imprimantă: Vrem justiție, nu corupție / Trezește-te, România, că-ți moare democrația / Rușine! / Hoții / Respect pentru statul de drept / Să fii escroc și să pozezi în salvator – asta înseamnă să fii mafiot / În democrație hoții stau la pușcărie / Ardealul avertizează: mămăliga explodează / NU corupției / Cinstea noastră și mândria, nu e Ceaușescu, ci… democrația / Ne-ați furat revoluția, România… lăsați-ne măcar democrația / Corupții și hoții au violat justiția din România / Statul de drept spânzurat de Grindeanu.
Merg alături de ei pe trotuar. Scot telefonul, fac poze și-mi notez mesajele de pe pancarte.
Cine nu sare, nu vrea schimbare!
Oprire obligatorie. Se sare, se râde și se zâmbește. Se flutură steaguri, râsete de copii, un amalgam pozitiv. E prea frumos tămbălăul ca să nu iau parte. Uit ce vreau să-mi notez și la sensul giratoriu cobor în stradă, mă alătur. Mă plimb printre ei, de la un cap la altul, mă uit la chipurile vesele, abordez lumea cu foi și pancarte și îi întreb dacă îmi dau voie să le fac de-aproape poze. Nu mă refuză nici unul, nu se feresc și mulți îmi zâmbesc. Le recunosc pe două fete care lucrează la asistență socială. Suntem deodată.
București nu uita: Blajul e de partea ta!
Așa aflu că la șapte era întâlnirea, în față la Primărie. Nu șase, nu opt. Șapte, în parcul din fața Catedralei…
PSD, ciuma roșie!
că odată strânși s-a pornit pe Timotei Cipariu, Republicii, Eroilor, până la biserica din gară…
Liviu Dragnea, nu fi zeu, că te bate Dumnezeu!
cu o buclă pe după Cadastru, printre blocurile de la piață…
Ieșiți toți, să scăpăm de hoți!
și retur.
Nu vă fie frică, ordonanța pică!
Am prins returul, pe la jumătatea Eroilor.
În sus pe Republicii, ies din mulțime și mă postez pe o bordură. În spatele meu, Casa de cultură, mă rog, Centrul cultural Iacob Mureșianu. Vreau să filmez alaiul trecând prin față. Stâlpii de iluminat de acolo sunt mai mulți și sub lumina lor pot filma mai bine, căci camera de Blackberry nu-i tocmai extraordinară. Alaiul se oprește în mijlocul străzii pe Republicii, Iacob Mureșianu în stânga, Avram Iancu în dreapta.
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte / În care te-adânciră barbarii de tirani! / Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă, / La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!
Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume / Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman / Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume / Triumfător în lupte, un nume de Traian.
Se lasă o tăcere adâncă pentru câteva secunde. Nimeni nu clintește, nu pune un pas în față, o geacă nu foșnește. Nici o vuvuzelă, nici un fluier, nici o voce de copil care să strige clar și vesel, silabisind ”Ho-ții!”. E așa de liniște de se aude hărmălaia, clinchetul de pahare și halbe de la cafenea C.Arta, 15 m mai încolo de noi.
Nu stați la cafele, ieșiți pe șosele!
Așa ne urnim din clipa de încremenire și ne reluăm ritmul de mers la pas hotărât, molcom.
Nu vă fie frică, Dragnea o are mică!
Intrăm pe Plăcintelor. În capăt, pe colț, e Primăria, locul de întâlnire, de unde s-a pornit, unde ne-am întors, unde începe, unde se termină.
Astăzi protestăm, mâine continuăm!
Mâine tot la șapte!
Încă o înieptare din piepturi, vuvuzelele și fluierele ne bătucesc timpanul ca un ultim salut al serii și alaiul se scurge prin fața Primăriei de unde ne împrăștiem în cele patru zări: unii o iau înapoi pe Plăcintelor, unii prin față traversează parcul de la Catedrală, unii fac dreapta înainte spre parcul Avram Iancu, unii la stânga spre Timotei Cipariu.
”Da, șefu. Mai rămânem. Până pleacă ultimul om. Păi, e cam gata.”
În șapte minute e gata. Doar eu și jandarmul care dă raportul în stație. 

Vineri, 3 februarie 2017

”Unde te duci?”
”La protest.”
”Unde?”
”Mamă, știi bancul cu Zalan? La școală învățătoarea le cere copiilor să facă o propoziție cu verbul <a duce>. Zalan zice: Me duc în pedure. Zalan, nu e bine, îi spune învățătoarea. Atunci, nu me duc.
Mamă, eu tot me duc!”
La șapte fix suntem 50 de persoane în fața Primăriei. Apar mereu grupuri dinspre Plăcintelor și Timotei Cipariu. Încotoșmănați și înarmați cu stegulețe, foi A4 și pancarte de carton, fluiere și instrumente muzicale, o trompetă și o tubă. Media de vârstă bate înspre 40. Încet-încet ne strângem. Ne lipsește însă zvâcul. Apare la șapte și douăzeci în sunet de vuvuzele, tărăboi, voci tinere și vesele. Se umple spațiul din fața Primăriei. Cineva testează megafonul. Altul pune imnul pe o înregistrare. Se flutură steaguri. Zvâcul își ia locul în față și alaiul pornește. Traseul îl știm. Scandările pe de rost. Avem noutăți:
Altă întrebare: când dați abrogare?
Singura soluție, încă o revoluție!
Ieșiți toți, să scăpăm de hoți!
Binevenită pentru dezmorțire, alungarea hibernării și vindecătoare de hibe, sfânta: Cine nu sare, nu vrea schimbare!
Mă plimb printre cei 300 din seara asta. Lumea e veselă, se discută, se vorbește cu fraza sau cuvântul întrerupt pentru o scandare, reluat apoi. Se fac poze la copii, cu foile A4 și pancartele improvizate.
În față, deschizătorii și conducătorii de grup, toți până în 25 de ani, dotați cu vuvuzele, fluiere, pancarte și voci tunătoare, dau tonul și ritmul. Sunt veseli, râd și își fac planuri unde să iasă la o bere după. Și ascultători.
”Stați, mă, pe loc, că ne face doamna poză!”
În spatele lor, mijlocul alaiului și grosul lui, sunt frații mai mari, 30-45 de ani, mulți cu foi A4 și copii în brațe. Pe un ton puternic și hotărât scandează, ca apoi pe unul calm, tandru să îi explice copilului cum stă treaba cu Ru-și-ne!
”Un om care n-are rușine, n-are frică de Dumnezeu. Un om ca ăla, tatii, e cel mai periculos din lume, să ții minte!”
Care au mâini libere sunt pe telefoane:
”Sibiu, 20000. Cluj, 40000. București, 100000. Bravo, mă!”
Încep să salut lumea, căci văd fețe cunoscute: profesori, medici, privați, angajați ai Primăriei. Stăm de vorbă și ne minunăm de lumea de la Blaj, de minunea de la Blaj. Pe Republicii o dronă ne ține companie.
În spatele alaiului, stau părinții, bunicii noștri. Cam liniște acolo, în ciuda celui de la megafon care mereu întreabă ”Se aude și în spate?” sau ”Hai și în spate!” În spate, nu sunt gălăgioși din fire. Merg mai răsfirați, mai aerisiți. Nu interacționează unul cu altul și nu se ating. Nu scandează și nu sar. Osteoporoză, șale, bătrânețe, gânduri. Sunt tăcuți și încruntați ca niște oameni supărați pe ei înșiși, pe mine, pe tine și pe Cel de sus că nu și-au terminat treaba, trăind cu impresia că nu și-o vor termina niciodată. Trei doamne cu căciuli frumoase, care țin în mâini foi cu Ho-ții! și Rușine! îmi zâmbesc larg când le fac poza. Mă încarc cu zâmbete și mă apuc de scandat în mijlocul lor. Cine nu sare, nu vrea schimbare!
Văd mișcare! Și jocul de gleznă se pune. Și schimbarea greutății lumii de pe un umăr pe altul, se pune. Hai, că se poate! Mă duc în față.
Suntem pe Eroilor, printre blocuri și magazine de la parterul blocurilor, alimentare, florării, jocuri mecanice și două crâșme, deschise toate la ora asta. Scandăm preferatele: Ieșiți din casă, dacă vă pasă! și Nu stați la căldură și pe voi vă fură! Cumpărătorii iasă, se opresc pe trepte sau trotuar, iasă și angajatele, iasă lumea la geam, pe balcon, cu telefonul, ne fac poze. Doi ne aplaudă.
Nu stați la balcoane, că muriți de foame!
De la etaj ni se strigă: ”Mergeți, mă, acasă!”
Un individ se apropie de noi și ne îndeamnă tandru: ”Mergeți, mă, învățați meserie!”
Restul se uită tăcut, își iau plasele de jos și se îndreaptă cu ele spre interfon. La clinchetul ușii de metal pătrund în întunericul din scară.
Alaiul nu renunță, mai ales că în seara asta îl iubim rău de tot pe unul, Liviu:
Liviu Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta!
Liviu Dragnea, nu uita, Blajul nu-i de partea ta!
Liviu Dragnea, nu uita: Jilava e casa ta!
Liviu Dragnea, nu uita: doar Codruța te mai vrea!
Dragnea, dacă ești timid, cumpără-ți săpun lichid!
La Ceas termometrul arată -6 grade. Trecem dus și întors, de două ori pe lângă Boltă, C.Arta, FND, Tsipras, la Dobîrtă, Transilvania, Fazanul, baruri, crâșme, cafenele. Nu iese nimeni cu un ceai. E drept, nici cu o mătură.
Intrăm pe Plăcintelor. O fi strada asta mai îngustă sau aerul mai subțire, dar simt în nări miros de parfum. Mă uit în față. Domnișoarele sunt foarte cochete la Blaj. Ajungem la Primărie unde rămâne cum am stabilit: Mâine tot la șapte!

Sâmbătă, 4 februarie 2017

E mai cald azi. Sunt -3 când trec pe lângă Ceas în drum spre Primărie. La șapte, suntem 50, punctualii de aseară, cu vârste între 30-45, cu același instrumentar, foi A4 și pancarte, copii, steaguri și fluiere. Fără instrumente muzicale. Zvâcul iar întârzie. Deh, au tot timpul din lume.
E șapte treizeci și zvâcul întârzie cam mult. Mă duc spre un grup și gândesc cu voce tare:
”De ce suntem numa atâția? Unde-s băieții de-aseară?”
”Vin și ei. Sunt la volei. Au spus că întârzie azi o juma’ de oră.”
Aha, uitasem: voleiul e sfânt în Blaj. E sâmbătă, deci meciul s-a gătat pe la șapte. Proastă sincronizare. Între un protest și un volei, alegi o…
Ne-am strâns. A sosit și zvâcul. Ne urnim spre Republicii. Același domn de aseară ne urează din față de la Lupoaică, să mergem să învățăm o meserie. Încerc să-i spun că avem o meserie, că lucrăm, dar cineva mă trage la loc în mulțime și îmi spune să nu-l bag în seamă. Mă uit mai atentă la cel care ne tot îndeamnă trudnic să învățăm o meserie. La lumina stațiilor de taxi și a celor din față de la Hotel, îl disting pe fostul candidat la Primărie din partea PRM.
Copiii sunt iarăși cu noi. Merg alături de părinți și scandează. Nu se cere niciunul în brațe sau acasă. Au fluiere, stegulețe și desene cu elefanți. Gălăgia e mare, s-au înmulțit vuvuzelele, fluierele, steagurile. Ori galeria de la volei își face treaba ori sâmbăta avem mai mult zvâc.
Suntem 200. Se discută mult despre abrogare/anulare.
Jos penalii!
Dragnea, demisia!
Grindeanu, demisia!
Iordache, demisia!
Intrăm pe Eroilor, călcâiul lui Ahile. Nu stați la căldură și pe voi vă fură! și Ieșiți din casă, dacă vă pasă! Eroii noștri iasă pe geam.
Iohannis, șapte case! ni se strigă de la etajul II prin vocea a două doamne.
Huooo… le acoperă alaiul. Tac și fac poze.
Observ pentru prima dată tinerii de pe margine, pe trotuare. Se uită, ne fac poze, ne filmează. Nu ni se alătură, nici nu aplaudă, nu gesticulează. Înainte remarcasem numai bătrâni cu plasele în mână. Acum văd fețe tinere cu mâinile băgate în buzunarele de la geacă, cu gluga cu blană sintetică trasă peste capul gol, până peste ochi. Tac și fac poze.
La întoarcere pe Eroilor, pe un balcon și la un geam, ies două domnișoare să filmeze și să facă poze. Zvâcul din față se oprește, pozează, le aplaudă și ademenește: ”Haideți, cu noi!”, ”Haideți, jos!”, ”Hai, la protest, frumoaselor!”
Shakespeare de Blaj, Romeo și Julieta, varianta oug13, modern, urban, multiplicat, politic. Love beats oug. Aplaud, întotdeauna e loc de iubire, mai ales azi. Domnișoarele râd, flirtează, fac promisiuni, mint frumos, pecetluiesc cu bezele și intră în casă că li-i frig. Alaiul de nuntă își amintește scopul, se urnește din loc și-și îndreaptă atenția spre o altă preferată:
DNA, să vină să vă ia!
Pentru că
Hoții fură noaptea!
Dar
Nu vă fie frică, țara se ridică!
Ajunși pe Plăcintelor aplaudăm Jandarmeria. În cele trei zile i-am observat mergând răsfirați alături de noi, de-a lungul drumului, atenți să nu ne calce mașinile, însoțindu-ne în liniște, cu o mașină în spatele alaiului, alta în față, în uniformele lor albastre, cu vârste între 25-45 de ani. Majoritatea stau serioși, până începe lumea să-i aplaude și să scandeze: Jandarmeria, jos pălăria! Atunci zâmbesc, emoționându-se de sub caschetă, unul pe lângă care trec murmură un ”Mulțumim frumos!”, altul ”Noi ne facem numai datoria!”, altul ne aplaudă în tăcere.
În fața Primăriei, în trei minute e evacuarea.
Mâine tot la…

Duminică, 5 februarie 2017

”Cât e ceasul?”
”Șapte fără zece.”
”Ioi! Io mă duc!”
”Singură?!”
”Ie.”
La Ceas două fete de nici 20 de ani se despart în fața mea. Una o ia pe Eroilor, alta în sus pe Republicii. O iau pe urmele celei de-a doua. E mică de statură, cu o geacă neagră, lungă ce-o face să pară și mai mică. Pe la Casa de cultură îi sună telefonul. O melodie de dans latino.
”Da! Vii? Hai că vine și buni. Îs pe la parc. Ne vedem acolo.”
Cu pasi mici și iuți se îndepărtează, să nu întârzie.
”Acum vor să dispară și ăștia. Acuma vor să dispară tot. Ca să ce?”
Doi bărbați se chestionează când trec pe lângă ei. Nenea, știu eu ”ca să ce”, dar nici eu nu vreau să întârzii.
E șapte și zece. Suntem 30 în fața la Primărie. Cer senin, lună clară și 4 grade la Ceas. Foarte cald. Un grup de șapte adolescente exersează scandările. Râd de se prăpădesc când vreuna din ele se pierde sau iasă din ritm. Una înaltă o liniștește pe alta mai timidă care nu a mai participat până acum: ”E cam ca la concert.”
Zvâcul s-a înjumătățit, băieții cei mulți din serile trecute s-au însurat. E duminică. Ne strângem 70. Ne adunăm pe trotuar, ne vorbim între noi și facem cunoștință pentru prima dată. La ședința promptă vine și șeful Jandarmeriei. Ne informează de Legea 60/1991, de cererea autorizare protest ce trebuia făcută, de regulament și ordine. Ne propune ca astă seară să nu mai oprim circulația și ținând cont de numărul redus de persoane, protestul să se facă pe trotuar. Să stabilim noi traseul, ei ne vor însoți și astăzi și pe viitor și oricând ne vom mai strânge.
Spontan cu autorizație? Hm, dacă cineva face vreo plângere, să știe pe numele cui să trimită amenda.
Ne vorbim între noi. Ne dăm userul de Facebook, nume sau poreclă și hotărâm ca mâine seară, luni, în funcție de câți mai suntem, să depunem sau nu, o cerere de autorizare protest. Și să citim legea. Se propune și un nume pentru viitorul grup de Facebook: Blaj proteste OUG13.
Un jandarm ne anunță că un protestatar zilele trecute și-a pierdut buletinul. E din Șona. Îi luăm numele ca să îl căutăm pe Facebook.
Purcedem bombănind între noi, cuminți pe trotuar, aliniați în rânduri de câte trei. Urmăm același traseu Timotei Cipariu, Republicii, Eroilor și retur, la dus pe trotuar partea dreaptă, la întors pe trotuar partea stângă.
Nu încurcăm circulația, doar pe cei câțiva trecători ce sunt pe stradă la ora asta pentru plimbarea duminicală.
”Ce faceți, mă și voi? Ați ieșit la revoluție?” ne întreabă un domn, de care nu ne sinchisim fiind preocupați și ofuscați cu discuții despre Legea 60/1991, de momentul ales să ne informeze de ea și de faptul că am rămas așa puțini.
”De ce-ați mai ieșit, mă, că s-a abrogat?” ne întreabă un domn de pe margine.
”E vorba de principii.” îi răspunde un altul de 55 de ani.
Cu asta închidem discuția despre lege, autorizație, cerere, Primărie, Jandarmerie, spontan, nespontan, mulți, puțini, de ce mai…, de ce unii nu mai… și ne reluăm scandările. În seara asta sunt proaspete, de pe net adunate și în primă audiție la Blaj.
Comunismul n-a murit, este Dragnea travestit!
Liviu Dragnea ești boier: vei fi șef de palier!
Dragnea, îți dorește o nație, bursă de creație!
Liviu, nu fi egoist, fi-ne primul Nobelist!
Hai, Olguța și ne-arată cum îți stă încătușată!
Codruța, ia-o pe Olguța!
Paralel cu intrarea în Avram Iancu grupul adolescentelor cotesc, trec strada și intră în parc. Băieții le cheamă înapoi. Chiote, pupături transmise pe calea aerului, dar nimeni nu se întoarce.
Mă mișc printre șirurile de câte trei, căci am stat prea mult la povești legislative și zăresc printre noi un tânăr în scaun cu rotile. Scandează tare, cu o voce puternică. O doamnă tânără îi împinge scaunul peste borduri, la treceri de stradă sau denivelări de biscuiți. Stau un timp pe lângă ei și îmi scot virtual pălăria. Da, așa e cum zicea domnul, e vorba de principii. Și îmi vine un alt domn mare în minte, I.L.C. : ”Ce coruptă soţietate!… Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul (…) unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!”
La întoarcere, pe trotuarul din stânga, doi băieți părăsesc grupul, intră la Tsipras. Sunt huiduiți bine.
Reîntorși în față la Primărie, numărăm vreo 50. Este puțin peste ora opt.
Mâine? Careva? La șapte?

D e  c e  m a i  i e s ?
(scris după 5 febr. 2017, duminica, ziua când Guvernul Grindeanu într-o ședință de urgență a abrogat OUG13)

Pentru că nu s-a terminat
Pentru că #mamtrezit
Pentru ca 64 să nu fie o statistică
Pentru că nu mai am încredere
Pentru că din 31 ian. 2017, de la doi noaptea, mi-e cald
Pentru că are un rost
Pentru clopotele Catedralei care bat la șapte
Pentru că țara nu se rezumă la București, Sibiu, Cluj
Pentru că țara înseamnă și Cugir, Feisa, Blaj
Pentru că prea mulți spun ”Și-așa nu rezolvi nimic!”
Pentru cei care mă întreabă ”Cum a fost azi la protest?”
Pentru că nu mă ghidez după cei mulți
Pentru că sunt surdă de-o ureche
Pentru că sunt într-o ureche
Pentru că citesc
Pentru că un singur om face diferența
Pentru că sunt curioasă
Pentru că știu ce-a fost ieri
Pentru că mi-e frică de ce va fi mâine.
Din solidaritate cu București
Din solidaritate cu cel care a stat o noapte în Piața Victoriei
Din solidaritate cu cel din Odobești
Pentru ca să nu fie singuri
Pentru că nu suntem singurii.
Pentru că istoria s-ar putea să-mi râdă în nas
Pentru că n-ar fi nici o tragedie
Pentru că măcar am încercat
Pentru că am fost acolo
parte din istorie.
Tu unde ai fost?

Notă:
În 21 februarie 2017 Camera Deputaților a votat legea de respingere a OUG13 și pe cea de aprobare a OUG14 care o abroga pe OUG 13.

Președintele a promulgat legea privind respingerea OUG13 care viza modificarea Codului penal și de aprobare a OUG14 care prevede abrogarea OUG13, în data de 24 februarie 2017.

Protestele au continuat la Blaj în număr redus, seara, la șapte, în fața Primăriei, ultimul protestatar făcându-și datoria civică duminică, 19 februarie 2017.

În București și în țară, încă se mai strâng seara oameni să ceară demisia Guvernului Grindeanu.