Am copilărit la sat unde moşu’ m-a învăţat că fiecare ogradă trebuie să aibă şi un câine. Doar unul. Dacă ai doi sunt cam mulţi şi fără rost. Unul e destul să-ţi păzească orătăniile şi să te anunţe când intră cineva pe poartă. Câinele ziua stă legat. Unii au câte un lanţ de 5-6 metri, alţii, al nostru de exemplu, un lanţ de 1,5 m. Locul de legătură al câinelui e undeva pe lângă şură sau pe cărăruia ce duce spre grădină, dar se ţine întotdeauna cont ca, de unde e el plasat, să aibă în vizor casa şi poarta. Din nişte scânduri şi nişte pefele i se face o cuşcă, iar pe timp de iarnă în cuşcă i se pune o furcă de paie ca să nu-i fie frig. Dacă-i iarnă grea şi ger mare, câinelui i se aruncă în cuşcă o şubă veche ce a fost folosită câteva primăveri la rând pe post de sobă/covor în lada puilor de găină.
Câinelui i se dă de mâncare dimineaţa şi seara, iar la prânz i se dă nişte apă. Câinele are blidul lui, blid ce trebuie curăţat şi spălat din când în când. Mai ales când îi dai apă. Din blidul câinelui nu are voie să se înfrupte şi altcineva, găini sau alte orătănii. Şi nici să se apropie de el când mănâncă. E chiar indicat ca între el şi restul orătănilor să fie ceva distanţă pentru a nu se certa pe mâncare. Dacă nu se va ţine cont de acest lucru, consecinţele vor fi urâte: în cel mai bun caz, la câteva pene smulse, un câine bătut, în cel mai rău caz, o găină ucisă şi un câine cu un viitor sumbru.
Primăvara când încep muncile pe hotar, câinele poate fi dezlegat şi luat şi el la drum. Îi va prinde bine alergătura şi aşa va cunoaşte şi el hotarul. Pe drum, el nu trebuie lăsat să latre fără rost la căruţe, la alţi câini, cu atât mai puţin la oameni. Mare atenţie la maşini. La masa de prânz, să-i pui şi lui ceva de-o parte. Apă îşi va găsi el singur, pe hotar sunt izvoare, bălţi.
Când apare canicula, câinele trebuie dus la Târnavă şi îmbăiat. Unii merg de bunăvoie şi se scaldă când văd apa. Se iau după copii şi sar şi ei în apă. Nu toţi însă. Unii se apucă de schelălăit şi fug îndărăt. Îl chemi la tine, îl prinzi cu o mână de labele din faţă, cu cealaltă îl ţii de bot şi-l arunci în apă. Îl săpuneşti bine cu o bucată de săpun de casă de la bunică-ta şi-l arunci înapoi în apă să se clătească. Gata, e spălat şi puricat.
Când e mic să nu laşi copii să se joace prea mult cu el. Nici să-i dea prostii de mâncare, bomboane şi gume de mestecat. Câinele trebuie să ştie că-i câine, iar copii trebuie să ştie că el e acolo să latre, nu să ronţăie gume de mestecat sau bomboane. Tot când e căţelandru să-i verifici botul des să nu cumva să-i fie uscat şi să te uiţi să nu aiba coada aplecată, băgată între picioare. E semn de boală. Are jigodie şi trebuie ars pe bot. Tot aşa dacă vezi că slăbeşte tare, că nu mai mănâncă, că refuză laptele, că nu mai latră, că-i bleg. Din când în când să mergi să-i cumperi de la veterinar din oraş pastile de limbrici.
Câinele de mic trebuie deprins cu toate aceste obiceiuri. Dar principalul e: să ştie de stăpân, să ştie de lanţ, să ştie de bâtă, să răspundă la chemare, să latre cu rost. Niciodată să nu-l altoieşti fără motiv (motiv bun ar fi când muşcă vreo orătanie din ogradă sau vreun om bun). Să nu-l mângâi fără rost, că-l transformi într-un mâţ şi nu-i mai de nici o trebuinţă.
Seara, după ce ai dat de cină tuturor orătănilor, ai închis găinile, ai muls vacile, ai dat la porci, ai măturat puţin prin curte, ai luat cina, te-ai spălat pe picioare, mergi de închide poarta şi dezleagă câinele! E gata ziua. Odată ce ai dezlegat câinele, oricine ar veni la tine, nu vine să-ţi dea „bună seara”.

Şi încă ceva: câinele trebuie învăţat să vină la legătură. Dacă ziua stă în lanţ, noaptea el trebuie dezlegat şi lăsat liber. Dacă e un câine vajnic şi mare, el va sări poarta şi va merge prin vecini. Nu-i o problemă atâta timp cât se întoarce acasă şi dimineaţa, pe când răsare soarele şi dai să ieşi din casă, îl găseşti în faţa uşii adormit pe prag. Acela-i câine de nădejde. Dar, dacă lăsat din legătură, pleacă şi se întoarce a doua zi la amiază şi fugi după el să-l ademeneşti cu mâncare să vină la legătură, atunci nu-i câine bun şi va trebui să-l ţii în lanţ, să-i dai drumul mai rar.