Programul începe la 7³⁰ cu o şedinţă de 30 de minute unde sunt discutate lucrările şi locaţiile pe ziua respectivă, stadiul la care au ajuns, problemele întâmpinate pe parcursul execuţiei, materialele ce le mai trebuie sau returul surplusului acestora. Dorel este prezent, ascultă, bagă la cap şi îşi începe ziua. E slab, nu foarte înalt şi îşi face simţită prezenţa prin fumul de ţigară Kent. Aşa ştii că Dorel e la magazin/birou, că a venit să se aprovizioneze sau să discute o problemă tehnică cu şefu’, domnul inginer. Dorel a terminat şcoala de maiştri, maistru instalator în construcţii. Lucrează orice tip de instalaţie, apă, gaz, canalizare menajeră, pluvială, ventilaţii, sanitare. Are 27 de ani. După terminarea şcolii, când s-a angajat prima dată nu ştia mare lucru. A prins vechea echipă de instalatori care îşi practicau meseria de 30-40 de ani, care au învăţat să lucreze instalaţii adaptându-se după ’90 la noile materiale apărute pe piaţă, dar care nu se mai puteau infiltra şi sta sub ţevile de instalaţii. I-a prins vârsta din urmă. Era nevoie de un suflu nou, tânăr.Dorel s-a lipit de nea Ion (din vechea echipă) şi încet a început să facă un racord, să vadă cum se lipesc două ţevi de polietilenă, să ştie cum să tragă apa la un robinet, să execute un traseu de gaz după proiect. Vechea echipă s-a dus, fie probleme de salarii, fie s-au pensionat, fie, din păcate, unii s-au dus să verifice instalaţiile Sfântului Petru.

Noii instalatori stau acum sub cârma lui nea Ion şi Dorel. Cei noi sunt persoane de 40-45 de ani, recalificaţi prin cursuri AJOFM (Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă) ca instalatori. Dorel se plânge în stilu-i caracteristic de ei: trei din cinci cuvinte sunt înjurături. Nu le adresează lor direct, nu şi-ar permite niciodată, ci situaţiei „care este”: proiect făcut cu copy-paste, materiale de proastă calitate de la ieftinica, ideilor „inovatoare” ale clientului sau beneficiarului, pe care şi le exprimă de câte ori are ocazia şi care vin de undeva dinspre ceafa lui Dorel, mulţimii de domni ingineri ce se perindă pe acolo, fiecare cu modificarea lui de proiect. Dorel se opreşte din lucru, îşi aprinde o ţigară şi cei sensibili la urechi vor auzi acum din cinci cuvinte spuse, cel puţin patru ce le vor zgâria timpanul. După ce domnul inginer pleacă, Dorel demontează ceea ce tocmai a terminat de montat şi remontează.

La începutul anului Dorel a mers şase luni în Austria la muncă. Nu ca instalator, ci ca muncitor necalificat. După câteva roabe cărate şi unele tentative de comunicare în româno-germană, germană limitată la ja, ich machen gut, austriecii l-au pus pe Dorel la montat tavane false şi marmură. Cu un ochi monta, cu celălalt se uita la instalatorii austrieci. După câteva luni le-a spus acestora: „De-aş avea eu sculele voastre, gat’ ce-aveţi voi de făcut în trei luni, nu şase.” Nu ştiu cât au înţeles meşterii austrieci din ce le-a spus Dorel, dar arătând spre sculele cu care lucrau i-au spus: „Es ist 2500 euro. Und es ist 1700 euro.” Şi-a făcut Dorel socotelile şi a venit acasă fără sculele visate, dar cu banii de nuntă şi de un avans pentru casă. O casă relativ nouă într-un sat la 20 de minute de mers cu maşina de Blaj. Casa nu este tocmai locuibilă, aşa că deocamdată tot la socrii stă. Dar ştie că el singur şi-o va pune la punct cu mâinile lui şi cu cele 9^1/2 degete, 1/2 pierdut la Râmeţ, la un cămin de canalizare.

După programul de opt ore, zece vara, dacă nu lucrează la casă, îşi ia lucrări la privaţi. De menţionat că nu îşi ia niciodată lucrări la cei care tocmai s-au întors din Spania sau Italia. Aceştia vin cu faianţă, rezervoare WC sau calorifere de acolo, înghesuite prin maşină, pe care le vor montate pentru a-şi realiza acasă mica Spanie sau Italie. Desigur că respectivele obiecte aduse cu atâta grijă, au alte sisteme de prindere sau fixare faţă de ce are Dorel sau cât îi permit sculele lui să lucreze. Se lasă cu discuţii aprinse, cu câteva plăci de faianţă ce cad victime, dar până la urmă Dorel îi face omului pe plac folosindu-se de multe artificii şi de toate cele cinci cuvinte.

Dorel se descurcă! Numai să nu îi sufli în/dinspre ceafă. Nu îi place. Ar mai fi, desigur, ura pentru e on-işti, instalatorii de la E on gaz. Prea multe surprize i-au făcut, surprize pe care Dorel a fost chemat să le „descopere” şi repare, gen aragazul căruia când i s-a dat drumul dădea apă pe duzele de gaz. Folosindu-se de patru din cele cinci cuvinte, Dorel le-a promis e on-iştilor că odată le va vopsi ţevile de gaz (în mod normal acestea sunt galbene). Nu este o simplă declaraţie de război, dar e îmi este clar că odată înfăptuită, l-ar declara învingător pentru totdeauna pe Dorel.