Fetele care fac curăţenia în fabrică lucrează în două schimburi: schimbul I de la 7⁰⁰ la 15⁰⁰, schimbul II de la 15⁰⁰ la 22⁰⁰. Au vârste între 25 şi 50 de ani şi o condiţie fizică de invidiat. Fac slalom printre birourile din hală şi mesele de la cantină, haltere ridicând recipiente de plastic cu diferite substanţe în ele, menite pentru a şterge geamuri sau birouri şi karate pentru începători când înarmate în fiecare mână cu câteva straturi de hârtie înmuiată într-o substanţă plăcut mirositoare, execută prin rotire mişcări când înspre stânga, când înspre dreapta. Cu pas uşor şi tăcute, nu le observi când intră în birou. De cele mai multe ori mă sperie când pe fundalul tastelor de calculator şi laptop sau voci ridicate dintr-o sală de şedinţă, de undeva din spatele meu o voce calmă întreabă: „Bună ziua! Putem intra la curăţenie?” Ora la care vin este aceeaşi, zece minute în plus sau în minus. Ora coincide cu pauza de masă când angajaţii ar trebui să ia drumul cantinei sau să meargă la vreun restaurant din oraş, după posibilităţi şi funcţie. Dar munca inginerilor este mereu imprevizibilă, întotdeauna mai apare vreun email având scris la subject: ASAP sau o problemă legată de vreo instalaţie ce tocmai acum, în pauza de masă, nu funcţionează. Unora chiar nu le este foame, hrănindu-se printr-o perfuzie invizibilă legată la laptopul din faţă şi conexiunea la internet. Alţii rămân răstigniţi pe scaunele lor de office, pentru că sunt la regim, dorind să scape de ultimele 15 kilograme acumulate încă din adolescenţă când au refuzat printr-o scutire participarea la ora de educaţie fizică, deoarece nu era cool. O parte nu se pot ridica de pe scaune, căci deşi le este foame şi le chiorăie maţele, picioarele nu îi mai ascultă de la atâta apă cu lămâie şi tone de cafea. Când fetele de la curăţenie ajung cu treaba prin jurul lor, ei îşi ridică gentlemanly picioarele, rotindu-se pe scaunele office, dându-se cu un metru mai în spate, destul cât să încapă mopul printre picioarele scaunului şi puţin sub birou.
Necesara etapă de şters praful se transformă într-o negociere pentru eliberarea ostatecilor. Doamna de la curăţenie, ţinând în ambele mâini ghemotoace de hârtie înmuiate cu ceva frumos mirositor se apropie ameninţător de suprafaţa biroului. Suprafaţa biroului oricât ar fi el de mare sau de mic, este plină de foi goale, foi pe jumătate scrise, foi indescifrabile scrise de mână, pixuri, carioci, bileţele, dosare de plastic, un biblioraft, liste de cumpărături, liste de to do, planşe deschise, planşe parţial rupte, agenda, gumă de mestecat, ochelari, o cană de cafea goală, o cană pe jumătate goală şi vreo două telefoane. Pentru câteva momente, doamna pregătită de atac cu o substanţă frumos mirositoare şi domnul terorist al documentelor de pe birou, se privesc ochi în ochi. Stand off-ul nu durează. După câteva încercări eşuate de pune mâna pe un document, a-l ridica şi a şterge praful de sub el, gest întâmpinat cu un mormăit nemulţumit, doamna se dă bătută. Situaţia se calmează. Nimeni nu a fost deranjat, curăţat sau eliberat. Haosul continuă în linişte. Trecând printre birouri poţi observa după stratul de praf acumulat, ce documente nu au fost atinse de un timp, ce planşe au fost deschise în ultima lună şi ce bibliorafturi au ajuns bibelouri. Undeva printre ele poţi întrezări culoarea biroului, dar e doar fata morgana.
În birourile managerilor de fabrică nemţi, fetele de la curăţenie intră timid şi de un timp încoace nu mai rostesc „Bună ziua!” ci, prima care intră rosteşte tare şi cu curaj un „Hy!”, restul abia ţinându-şi râsetele în frâu. Ei zâmbesc, se ridică de pe scaune şi încep să îşi facă ordine pe birou. Îşi pun planşele la loc, documentele într-un sertar al biroului, pixurile şi creioanele într-o cutie, apleacă ecranul laptopului şi-l împing într-un colţ al biroului, lasând suprafaţa acestuia goală de n-ai fi zis că acolo acum trei minute cineva muncea. În timp ce ei iau masa, în birourile lor fetele îşi exersează în voie sporturile slalom, haltere şi karate, lăsând în urmă un parfum de spray pentru lemn şi unul de geam, un strop de sudoarea muncii şi ecoul unui râs înfundat când una dintre ele repetă ce-a spus prima: „Haai!”.