Pe interiorul ușii de lemn a dulapului vopsit în alb, în care se țin hainele de duminica, pe ușa dulapului de sub blidar unde erau oalele mari, vailinguri și cratițe, pe scândurile vopsite cu var ale ușii de la budă, pe coperta de plastic negru ce învelește buletinul de identitate, în povești, vise, fantezii, poezii dedicate, de-a lungul zecilor de ani trăiți amușinându-l de la 59 km de Cluj, dintr-o mână de spectacole în carne și oase, din fragmentele știute pe de rost de la televizor și zecile de filmulețe luate cu smartphone-ul de pe micul ecran de la ”Dacă doriți să revedeți”, îl știu pe Florin Piersic, iubirea vieții lu’ mătușă-mea, Rodica.
Pe lângă tabloul cu țărăncuța ce privește languros de pe lada de zestre, harta politică a Europei și cea administrativă a României, chipul blondin al Mărgelatului era ubicuu în casa din Pănade. Deschideam vreo ușă, apărea Florin. Lăsam capul pe pernă, Noapte bună, de la Florin! Simțeam o nevoie stringentă, mă privea Florin. Icoane n-aveam.
”Sărbătoarea Libertății – Blaj 2/15 mai 2017”, Sâmbătă – 13 mai 2017, Ora 19.00 Seară de Teatru, FLORIN PIERSIC PUR ȘI SIMPLU! Centru cultural ”Iacob Mureșanu” Blaj. Rodica n-are multe bucurii: o clocă cu 12 pui, un câine, Ursy, care-și cere cucuruzu zilnic de ros, un adidas nou. Viața ei e a majorității: dai, ai, n-ai, plătești. Florin Piersic PUR ȘI SIMPLU era gratis.

G r a t i s  la Blaj înseamnă buluc la Casa de cultură, unde cine vine mai iute, înainte cu o oră, o oră și-un sfert, prinde loc liber, ține 8-10 și pentru vecinii de bloc, stă cu un genunchii pe scaun și cu privirea încordată spre ușă unde face cu mâna, strigă și-și indică prezența norocosului care l-a recunoscut, primind astfel un loc liber, iar înainte cu cinci minute renunță la orice loc reținut că ”Nu mai vine nici han-tătarul, dacă n-a venit până acuma.” Șade cine prinde, cine a avut loc ținut ”ocupat” de vreun făcător de bine cultural, cine nu, stă în picioare pe de lături sau jos pe mochetă.
G r a t i s  mai înseamnă la Blaj, când nu s-au vândut suficiente bilete la vreun spectacol de varietăți și teatru nomansland din provincie, nici Bosch-ul neputându-și convinge angajații să participe la jumătate de preț. După ce spectacolul se întârzie elegant cu 15-20 minute, se deschid ușile pentru toată lumea. Toată lumea care nu rămâne afară la limonadă.
G r a t i s  la Blaj înseamnă pe bază de invitație cu nr. și loc, invitații care se ridică de la Primărie, invitații de care nu vorbește nimeni, sunt secret și gratis, invitații de care nu se menționează un rând pe afișul cu program, invitații de care afli sâmbătă dimineața, în ziua spectacolului, când ai ieșit la o cafea 6 lei, nu gratis.
Locul desfășurării spectacolelor g r a t i s la Blaj e Casa de cultură, care Casă de cultură, nu apare drept Casa de cultură pe nici un afiș, ci Centrul Cultural ”Iacob Mureșanu”, despre care cei ce știu și de  g r a t i s, știu că se citește C a s a  de  c u l t u r ă.
La Blaj nimic nu e gratis. Multe sunt pur și simplu.

Cu o oră și jumătate înainte m-am prezentat  la Casa de cultură să întreb de invitațiile gratis. Nu mai erau. S-au dat pe ochi frumoși, cu siguranță nu căprui. Am fost sfătuită să revin cu zece minute înainte de spectacol, să intrăm  g r a t i s  fără invitații. Mama, cândva în simțire și în gând alături de fetele de la Apaca, ni s-a alăturat la Florin Piersic PUR ȘI SIMPLU.
După trei permutări de locuri fără invitație, desfășurate pe ruta: ”Bună seara. Aveți invitație? Eu am.”, ridicări, îngânări de scuze, priviri reprobatoare și orgolioase, incantația cu injurii pentru locul unde plătesc taxe și impozite ca toată lumea cu sau fără invitație, ochitul altor trei locuri libere în sală, țuști acolo, pentru ca în zece minute după timpul de începere al spectacolului, altă întrebare ”Aveți invitație?” urmată de ridicări, îngânări, injurii cu destinatar, dibuit alte locuri, două unul lângă altul, unul în față, să șed și să constat că de la O am ajuns la M și apoi I, prin câțiva f și p, ca să răsuflu ușurată când apare iubirea vieții lu’ mătușă-mea, Rodica, iubire ce nu apucă să facă trei pași pe scenă că sala se ridică în picioare. Șed, nu mă mai ridică nimeni.

Timp de două ore, omul care-și lasă pașii, amintirile, emoțiile, tristețile, veștile mai bune și mai puțin bune, prietenii puțini vii, mulți duși, tinerețea pe ecranul videoproiectorului, amăgirile și dezamăgirile, vorbele fără ”Acord parental”, iubirea vieții lu’ mătușă-mea, Rodica, e un om supus circumstanțelor vieții și despre care, dacă estetic din filmele sau pozele din tinerețe, nu am deprins ardoarea mătușii, dacă n-ar fi fost, ar fi trebuit inventat. PUR ȘI SIMPLU! Florin Piersic a fost un spectacol necrolog, ținut în singurul mod pe care îl știe el mai bine: pe scenă.
De cealaltă parte a ei, spectatorii au primit haz și voie bună, glumițe și râsete, aluzii la personaje din urbea blăjeană: medici, primar, vice, psd, presărate cu lecția bunului simț și civilizație privind participarea la un spectacol prin închiderea telefonului mobil, lecție ce a trebuit repetată de trei ori pentru că mica Romă stă pe Târnave, nu Bega sau Someș, Timișoara sau Cluj unde conform spuselor maestrului nu a sunat niciodată vreun telefon în sală în timpul reprezentației, Blajul fiind mai aproape în acest sens de Constanța, unde spectatorul din primul rând a răspuns cu ”Alo?”.
La final, printre aplauze, medicul, gazda maestrului, reținând că prima soție a actorului a murit, lucru făcut public de acesta pe parcursul serii, ca actor luându-și rămas bun de la un alt actor pe scenă, invocând trecutul lor comun și viitorul apropiat, l-a chemat alături de ei pe un spectator, preot pensionar, să spună o rugăciune pentru moartă. Sala era deja în picioare. Pur și simplu.