M-am apucat de citit presa on line în urmă cu cinci ani, când m-am angajat prima dată. Mi-am schimbat de trei ori locul de muncă, site-urile de presă, în mare, mi-au rămas aceleaşi. Nu îmi deglijez deloc munca în detrimentul presei on line şi nici cititul presei on line în detrimentul muncii. Menţionez că nu am un job prin care aş fi obligată să citesc presa on line. O fac fiindcă am calculatorul şi internetul în faţă.
În timpul şcolii nu aveam nici calculator, nici internet. Presa o citeam în format hârtie de la ce lăsau alţii prin bănci, microbuze, autobuze şi trenuri, de la standurile de ziare gratis de prin oraş, de la unii colegi sau de la bibliotecă, atunci când auzeam de un articol anume ce trebuia citit. Din bugetul de elev, student apoi, îmi permiteam o revistă sau un săptămânal de două, trei ori pe lună. Lege era ca tot ceea ce citeam de la alţii, să dau mai departe: când găseam ziarele pe un loc în tren, ruta Sibiu-Blaj, dacă le terminam de citit până în Copşa, ele mergeau mai departe la Mediaş, Braşov, eu coboram. Dacă nu le terminam până în Copşa, călătoreau cu mine până-n Blaj, unde eu coboram, ele mergeau mai departe în Teiuş, Cluj. La fel procedam cu cele găsite în microbuze, autobuze. Ceea ce venea gratis de la chioşcurile de ziare din diverse puncte ale Sibiului, după parcurgerea lor, le lăsam într-un parc, într-o bancă la şcoală, în autobuz sub scaun. Doar un tip de ziare, reviste îmi permiteam să le iau acasă cu mine sau în cămin: cele pe care le cumpăram din bugetul propriu. Pe acestea îmi permiteam să subliniez, să scriu pe marginea lor, să desenez feţe-feţe, în funcţie de cum mă lăsau: în hohote sau cu un surâs, cu un zâmbet tâmp, cu două linii între sprâncene sau muşcându-mi buzele. Tot din ele decupam poze, fraze, cuvinte care îmi plăceau din diverse motive şi mi le lipeam pe peretele de lângă pat. Când mi se întâmpla ceva, odată întinsă în pat, uitându-mă spre perete, fie găseam ceva care citit să îmi aline supărarea, nervii, frustrările, fie dimpotrivă, îmi accentua motivele cauzatoare de supărări, nervi, frustrări, fapt ce ducea la ruperea citatului sau a pozei respective de pe perete. La sfârşitul anului şcolar lângă patul meu aveam un perete împopoţonat cu poze şi citate, un puzzle care, dezordonat cum era, reflecta viaţa mea cu învăţămintele, erorile, înălţările şi coborârile mele dintr-un an de şcoală. Următorul an, altă cameră, alt pat, alt perete, alt puzzle.
Nu doar odată m-am gândit la ziarele călătoare, cele plimbate cu autobuze, microbuze şi trenuri mai ales. Fie ele vechi de câteva zile sau săptămâni, fie ele curente, fie ele cu/fără formă şi fond, m-am întrebat aşa: de unde s-au urcat, în ce staţie auto sau cfr, câţi le-au răsfoit, câţi le-au rupt din foi, câte au ajuns faţă de masă în tren sau periniţe bune de pus sub şezut în autobuz, câte învelesc acum borcanele cu murături, dulceaţă şi zacuscă prin plasele ţăranilor din piaţă sau prânzurile navetiştilor, câte au îmbrăţişat cojile de cartofi curăţaţi pentru mâncarea studentului, cartofii prăjiţi cu ochiuri, câte au fost făcute sul şi au cunoscut ceafa unui coleg din banca din faţă, câte au fost mototolite şi au jucat baschet la coşul de gunoi în timpul orei de curs sau orelor de lâncezeală din camera de cămin…
De lunea până vinerea citesc presa on line. Sâmbăta şi duminica mă preocup de stocul pentru decupat poze, scos citate, subliniat, îngroşat cuvinte sau fraze, învelit murături şi dulceţuri, adunat coji de cartofi şi legume curăţate, îngroşat coşul de gunoi …