Taci, te rog! Cred că am surzit din cauza ta. De fapt, de câteva luni de când ne ştim, nu am apucat să aud şi altceva în afară de tine. Nu-mi permiţi. Orchestra ta cu bătăi rapide, puternice şi asurzitoare mă face să-mi iau lumea în cap. Dar nu pot să fug, să evadez, nu pot face nimic altceva decât să înot. De săptămâni întregi tot asta fac, înot într-un lichid vâscos, cald, familiar. Aş vrea să înot cât mai departe de tine. Dar eşti permanent în cârca mea, în gâtul meu, în urechi, în minte, chiar şi-n degetele de la picioare îţi simt reverberaţiile. Tânjesc după puţină linişte. Sau aş vrea un alt fond sonor. Te rog nu mă mai fugări cu zgomotele tale, lasă-mă să mănânc în linişte, lasă-mă să dorm, lasă-mă să-mi explorez trupul ce zilnic îmi oferă surprize, minuni, descoperiri, extensii, dezvoltări. Lasă-mă să-l simt cum creşte. Vreau să-l aud! E în zadar, eşti prea puternică. Nimeni nu te poate struni, nimeni nu te poate stăpâni. Mă consumi, mă contopeşti, mă inunzi, mă dovedeşti. După nouă luni, renunţ. Sunt epuizat. Admit: sunt al tău mai mult decât vei fi tu vreodată pe deplin a mea.
M-am născut.

Merg, alerg. Greşesc, uit. Iubesc, doresc. Vorbesc, urlu. Dorm, visez. Ţine pasul! Termină cu prostiile! Te văicăreşti că te doare, că au, că vai, că simţi un junghi nu ştiu unde, că vrei o pauză. Eşti nebună? Dă-i bătaie! N-avem timp şi sigur, nici timp de pierdut: jobul e prea important, traficul prea încet, lumea în alergare. Eu peste tot, eu în orice loc. Taci, gata cu orchestra ta de plângeri nefondate. Eu sunt dirijorul, eu îţi ofer scena, tu eşti doar invitatul de onoare, ce la semnul degetului meu arătător, bate ritmul. Fii atentă la dirijor şi nu mă mai confunda cu o instanţă de judecată, căci nu voi fi imparţial. Îmi aparţii. Eşti a mea.
Am 30 de ani.

Urlu de durere. Alb şi emoţie în jur. Te aud cum te zbaţi timorată, emoţionată, nerăbdătoare. Ce ni se întâmplă? Ajută-mă! Îmi transmiţi stările tale, trec dintr-una într-alta cu iuţeala bătăilor tale ritmice. Mă oboseşti de nerăbdare. Te simt atât de aproape. Te zbaţi să-mi ieşi din piept. Ai reuşit şi acum chiui de fericire. Urletele tale chiuitoare umplu încăperea şi golul ce mi l-ai lăsat în trup. Timpanele-mi pleznesc, trupul mă doare din toate cotloanele lui, iar tu ai evadat din el şi-ţi urli bezmetică realizarea. E linişte. Ai tăcut? Nu, doar chicoteşti şi te huzureşti la mogâldeaţa din braţele mele. Pluteşti în jurul lui, îl învălui, îi cânţi, îl mângâi, îl săruţi până inimioara lui speriată se sincronizează cu tine. Pe orchestraţia bătăilor voastre cobori lin şi te aşezi la loc în închisoarea din care ai evadat, între gratiile mele coaste, acoperită de plămâni. Ascult muzica bătăilor voastre. Mă poartă în lumi credeam eu pierdute, aud şoapte şi cuvinte de mult uitate, retrăiesc începutul: bătăi rapide, puternice, asurzitoare. Buzele-mi murmură refrenul vostru la care începutul mi-a fost martor când ţi l-am admis: sunt al tău mai mult decât vei fi tu vreodată pe deplin a mea.
Sunt mamă.

Ce spui? Nu te aud. Nu mă fă surdă, că te fac bătrână. Nu eu te-am îmbătrânit, eu ţi-am oferit cele mai bune condiţii, eu te-am adăpostit de frig şi ploi. Tu ai vrut aventură, să cauţi neprevăzutul, să vezi nevăzutul. Te-ai îmbătrânit singură. Şi pe mine odată cu tine. Hai, recunoaşte, le-am dus pe toate împreună. Tu ai vrut mare, eu te-am corlit în ea, mi-ai cerut zăpadă, te-am pus în vârful muntelui, ai vrut bilet la loteria iubirii, mi-am ipotecat mintea, ai vrut sănătate, ti-am dat acces nelimitat la spălătoriile şi camerele tehnice aferente organelor, ţesuturilor şi celulelor mele, ai vrut muzică, ţi-am furat partitura amintirilor mele, ai vrut să vezi jungla, ţi-am permis trei minute de vizită în zgomotul nehotărârilor mele, ai vrut eternitate, ţi-am dat pe fiul meu, ai cerut un gram de speranţă, ţi-am făcut cunoştinţă cu Dumnezeu, ai vrut să fugi în lume să joci şi să dansezi în pădure când urlă lupii la lună, ţi-am oferit libertate. Ai făcut ce-ai vrut din mine, cu mine şi în mine. Şi asta pentru că am fost al tău mai mult decât ai fost tu vreodată pe deplin a mea.
Ce spui? Nu te aud. Mai bate un pic. Ai obosit… Nu-i nimic, am obosit împreună.
De-abia te mai aud. Ai fost fericită… Da, a fost frumos.
O ultimă bătaie. Îmi mulţumeşti… Eu îţi mulţumesc.

Scris în cadrul ediţiei a II-a LITER-ART, Penitenciarul Aiud, 17-21 iunie 2013