Lingua lat., glossa grec.

LimbaLimba este un muşchi. Trebuie antrenată pentru a o perfecţiona, muncită pentru a da randament, dusă la competiţii pentru a-i testa nivelul, lustruită pentru a-şi păstra supleţea, protejată de impurităţi şi frivolităţi, odihnită ca să nu obosească, strunită pentru a nu o scăpa din gură. Pe lângă abonamentul la sală şi o minimă educaţie, limba în stare excelentă de funcţionare necesită o întreţinere continuă, chiar high-maintenance.
Undeva de la „ma-ma” la „pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza” am pierdut controlul asupra ei. Relaţia noastră, idealistic una de parteneriat, a devenit una ce sare de la recluziune la limbuţie, de la empatie la indiferenţă, de la miere la pelin.
Încercări de a o aduce pe calea cea bună au existat. Calea cea bună însemnând o armonie între noi două, armonie care să nu-mi dea bătăi de cap, priviri ucigătoare, cuvinte grele, răutăţi gratuite şi multă cacao.
La şcoală m-am străduit să nu spun multe. Nu ridicam mâna nici dacă ştiam răspunsul. Eram tentată să o ridic şi să-i las drum liber limbii când în clasă nu erau prea multe mâini ridicate. Momentul când s-a dus totul pe apă Târnăvii s-a petrecut în a VI-a. Pagina mea de catalog, literele P, S şi S era ascultată la geografie. Notele au fost date sub influenţa febleţurilor d-şoarei profesoare. Un „nu-i corect!”grăit atunci, a desferecat porţile iadului lexical.
Tot în clasa a VI-a m-am dus în grupul de la părintele Cornie, un grup de copii de-o vârstă în general, unde, coordonaţi de părinte pe diverse teme de discuţie, limbile jucau liber. Ale lor, căci a mea a necesitat ceva timp şi îndrumare din partea părintelui şi a grupului pentru a-şi rupe de tot stăvilarele. Iar după limbă, potopul.
„Sunt grasă?”
Da. Dacă nu ai mai chiuli de la sport şi n-ai mai pune-o pe mamă-ta să-ţi scoată scutire în fiecare lună de parc-ai fi non-stop la ciclu, poate ai slăbi.
„Să mă duc să-i spun că-mi place de el şi să-i cer prietenia?”
Nu. Stai să-ţi treacă sau şi mai bine, stai să treacă vreo câţiva ani, să fii măritată cu doi kinderi după tine şi să-l vezi la reuniunea de 10. Dacă ai noroc, vei merge acasă şi vei visa la el toată viaţa, imaginându-ţi, noaptea când se stinge becul, că el este trupul din dreapta patului, nu chestia cu burtă, transpirată şi lipicioasă, mirosind a ceafă de porc cu cartofi prăjiţi, ce sforăie fericit în neştiinţa lui lângă tine.
„Sunt proastă?”
Nimeni nu e prost. Te poţi naşte cu un deficit intelectual, dar prin muncă, recuperezi. Poţi alege să fii prost: ai succesul garantat, aplauze sociale, o pleiadă de prieteni, un somn agitat şi în stânga numelui din buletin, o poză a unui individ ce seamănă cu tine, dar nu eşti tu.
Meritele limbii ar rămâne ignorate comparativ cu păcatele ei, dacă nu m-ar trage conştiinţa de mânecă aducându-mi aminte că limba a fost cea care m-a scos din încurcături, în care tot ea m-a băgat sau de momentele când ceea ce ea a rostit, a schimbat atmosfera, a mişcat un colţ dintr-un suflet, a alinat o durere de cap, a mângâiat un creştet plecat, a şters urmele glandelor lacrimale şi a încurajat apariţia de dincolo cortinei de buze, a 32 de artişti plini de smalţ, tartru şi carii, aducători de zile cu soare.
Totul, pentru un muşchi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.