Două săptămâni de șurluit, șmotruit, frecat, spălat, bătut, șters, curățat ferestre, pervazuri, geamuri, perdele, draperii, covoare, carpete, preșuri, chiuvete, căzi, bude, robinete, faianță, gresie, mese, dulapuri, frigider, pe sub, pe deasupra, prin-năuntru, pe de lături, de ochii lumii, de ochii soacrei, de ochii vecinilor. Vai de mine.

Cozi la Lidl, la Penny, la Basu, la Horia, la Casandra, la Kime, la Tanda&Manda, la cozonac, la foi, la bere, la portocale, la unt, la lapte, la ouă, la mărunțiș, la pâine, la pui, la struguri, la carbogazoase, la varză, la sticksuri, la alune, la smântână, la vanilie, la zahăr pudră, la nucă, la rahat, la brânză dulce. Coadă, ceva familiar.

Făcut prăjituri, ars foi, greșit crema, stricat ouă, nu respectat rețeta, schimbat rețeta, plictisit de rețetă, renunțat la master chef, complicat rețeta, cuptor prea încălzit, deschis geam, obiect neidentificat pe geam, compoziție necunoscută în budă, alte dovezi în coșul de gunoi. Albinița și Snickers ieșit fenomenal. Lemon tart-ul, o rușine. Fursecurile cu migdale, nuci și cele din aluat franțuzesc cu glazură de cacao, au scos turma. Nu dați banii pe prostii.

Brad mare, verde, frumos, bogat, ieftin, plăcut, împodobit cu gust, cu luminițe, cu globuri noi, cu beteală aurie, cu vârf de stea, eco, în ghiveci, replantat, dăruit spre replantare, ales beneficiarul, ales grădina, făcut înțelegerea: eu dat brad, tu dat ocazie de grătar când vizităm brad, băut adălmașul. Găsit vârf de brad tăiat și o creangă de la baza altui brad, dat 10 lei pe ele, lipit creanga de vârf, vârât într-un bol de sticlă pătrat, stabilizat cu nisip și pietre, decorat cu globuri vechi și chestii din paie, fără beteală că nu am, fără vârf steluță că nu am, fără instalație că nu-mi ajunge la priză, strâmb și aplecat în față, cu cadouri mici de-o palmă sub el. O, brad frumos.

Reuniuni familiale: unchi cu ceva la bord, mai mereu cu ceva la bord, fără etaj superior, fără filtru, capac sau botniță, care îți spune că ești urâtă sau cel puțin mai urâtă ca ultima oară când te-a văzut. E de la tuns, ți se șoptește la ureche. Compătimiri pentru nerealizați, cei care n-au familie, n-au copii, n-au urmași, n-au bani, n-au un rost, n-au viață. Se vorbește despre tine, cu tine de față, prin tine și fără tine. Ești mort, căci morții nu vorbesc, nu li se dă cuvântul. Morții mă-t… Se deschide cutia Pandorei: pământ, casă, grădină, garaj, ce mi-ai dat mumă, nu m-a vrut când m-a luat, nu m-a iubit soacra, etc. Morții din pământ sunt luați la întrebări, viii sunt tratați drept morți. Scap de la parastas. În familie nu se colindă. Poate în gând. Nu le-aș numi colinde.

Colindători care vin invitați, neinvitați că la colindat nu se invită. Ușa se închide și poarta nu se sare. Vin de casă pentru urători, cozonac și prăjituri. Sarmale nu, le numără mama. Testez noile prăjituri pe gâtul lor. Nu vomită nimeni. Ziua, deschis ușa la țiganii care vin la colindat. Colindele lor sunt frumoase și de jale, asprimea vocilor zgârie pe urechi, pe gât la vale și pe suflet. Plâng. Le dau bani, cozonac și ciocolată. Ciocolata nu le place. Banii. Nu mă dau nici pe mine afară din casă. Primit și copilele de pe scară. Colindă frumos, una nouă pe care n-am mai auzit-o. Bani, prăjitură și un pahar de suc. A V-a. Încă timide, încă copilăroase, încă intoxicante. Când se-ntunecă, închid ușa, trag o pătură peste, o pernă sub cap și citesc. Kadare am de colindat anul ăsta. Anul trecut, Strout, Olive Kitteridge. Kadare cu generalul lui rulz. Târziu, după 10 seara, doi vin. Aceiași în fiecare an. De la an la an, tot mai rău cântă. Îi primesc în casă până nu iasă vecina cu ligheanul cu apă rece. Jucăm scrabble. Ies pe ultimul loc.

Mesaje cu lumina sărbătorilor, pacea să vă coboare în suflet, liniștea să vă înconjoare, bucuria alături de cei dragi și căldura să vă pătrundă în inimi, deschiderea sufletului pentru primirea nașterii lui Hristos, veselia colindătorilor și mirosul bucatelor să vă poarte spre ceruri… Condoleanțele curg via telefon, sms, facebook, tv și alte rețele. Mă aud când înjur. Înseamnă că n-am murit și nici nu e ziua mea. Singurul care și-a atins scopul, scurt și la obiect, cinstit și onest a fost: ”Alo, Maria? La mulți ani, Crăciun fericit și tot ce-ți dorești! Pa.”

Frankie! Nu fac față dacă nu-l am pe Frankie, dacă nu-l aud pe Ol’ blue eyes în surdină, cu vocea lui caldă, învăluitoare, dacă nu-mi fredonează White Christmas în timp ce fac surogatul de brad sau mă învârt prin casă în căutarea colțului pentru hibernare. Frankie mă știe și ajunge la mine indiferent cât de adânc sunt în gaura iepurelui. Eu și Frankie. Oricând. Oriunde. E doar unul, doamnelor și domnilor, inegalabilul, sublimul și mereu același: Frank Sinatra.

N-ar fi Crăciun fără zăpadă. Restul, e relativ.