Personaje:

Anca
33 de ani, însărcinată în 9 luni, lucrează la bancă, măritată de doi ani cu Ionuţ, vecin de bloc; ultimii ani şi i-a petrecut în căutarea unui soţ ca să facă un copil

Dragoş
fratele Ancăi şi al Mariei, 29 de ani, inginer la fabrica de vin a mătuşii Sorana; bleg, fricos, nu le are cu femeile; recent a întâlnit-o pe Titiana, pe care deja o prezintă familiei şi cu care vrea să se căsătorească

Maria
sora cea mică a celor doi, 25 de ani, artista familiei, pictoriţă; fire libertină; de la 14 ani a plecat de acasă la un liceu de arte plastice, apoi la facultate;

bunicul Eftimie
83 de ani, văduv de 13 ani, trei copii: mama fetelor şi a lui Dragoş, Gheorghe şi Sorana; ţine mult la nepoata cea mică, Maria, deoarece îi aminteşte de o iubită din tinereţe; îşi arată afecţiunea cicălind-o şi spunându-i mereu să intre în rând cu lumea şi să se mărite

unchiul Gheorghe zis George
fiul lui Eftimie, 60 de ani, burlac, matematician de renume retras în aburii alcoolului; pofteşte la vecina Ema, dar deocamdată nu i se arată

mătuşa Sorana
fiica lui Eftimie, 57 de ani vârsta reală (spune că are 50), văduvă bogată, deţine hectare de vie, o fabrică de îmbuteliere vin şi herghelii; banii sunt moştenire de la soţii care au lăsat-o văduvă; îi consideră pe toţi cei din familie nişte linguşitori fără de care nu poate trăi; îi plac bărbaţii tineri, ultimul ce i-a căzut în plasă e Tiberiu

vecina (tanti) Ema
53 de ani, administrator de bloc, văduvă, cochetă, grăsuţă, veşnic în căutare de bărbaţi; ajută la mâncare şi curăţenie pe mama fetelor; acum doi ani a avut o aventură cu bunicul Eftimie; fan Robin Williams, distrusă de sinuciderea lui; realizarea vieţii ei: s-a culcat cu Nicu Ceauşescu chiar înainte de Revoluţie

mama
fata lui Eftimie, 63 de ani, văduvă de doi ani; mulţumită că o fată i s-a măritat şi îi face primul nepot (va fi o nepoată); nemulţumită că Dragoş e un pămpălău, iar Maria o ciudată

Tiberiu
30 de ani, medic ginecolog, Anca e pacienta lui; plecat la studii în Franţa cu iubita din facultate, Titiana; s-au întors în ţară, s-au despărţit; recent şi-au reluat relaţia pe Facebook; are o relaţie de câteva luni cu o pacientă de-a lui, mai în vârstă, dar foarte bogată, Sorana; o iubeşte încă pe Titiana şi speră să-şi reia relaţia cu ea şi să plece definitiv în Franţa; până atunci e interesat de promisiunile financiare ale Soranei ca deschiderea unui cabinet privat în Timişoara;

Titiana
29 de ani, frumuşică, blondă; după o relaţie lungă începută în facultate cu Tiberiu s-a despărţit de el, deoarece i se părea că nu-i hotărât să o ia de nevastă; Franţa nu s-a dovedit a fi ceea ce a visat: cumpărături pe Champs Elysees, ci o viaţă singură, cu un Tiberiu pe care îl vedea două ore pe zi; de câteva săptămâni e cu Dragoş, pe care nu-l iubeşte, dar îi plac planurile lui „hotărâte” de viitor; a reluat legătura pe FB cu Tiberiu

Fişă personaj: sora cea mică, Maria
– născută în urmă cu 25 de ani, într-o martie când zăpada încă domina peisajul şi primăvara nu avea de gând să apară; nu a fost o sarcină plănuită sau dorită în mod deosebit, „unde-s doi, creşte şi al treilea”(tata); copilăria i-a fost una normală, fără nimic ieşit din comun; de copil i s-a remarcat firea tăcută: „era cea mai cuminte fetiţă, nu plângea niciodată după mine sau dacă vreun copil îi lua jucăria” (mama); îi plăcea să deseneze pe nisip, pe pereţi, pe gresie, pe podea, pe farfurii, pe cartoane, pe caietele fraţilor, pe hârtia igienică; prefera jocurile ei imaginare în detrimentul jocului cu sora şi fratele mai mare
– relaţia cu fraţii e mai rece, deşi aceştia ţin la ea şi când la 14 ani îşi exprimă dorinţa de a merge la un liceu din afara oraşului pentru a urma arte plastice, e surprinsă când fraţii (Anca şi Dragoş) îi ţin partea şi îşi conving părinţii să o lase să plece
– liceul e perioada ei de înflorire socială, se simte bine în mediul acela, unde tăcerea e valorificată, iar interacţiunea umană rezumată la discuţii despre artă; curând află şi de „gustul cărnii” pe care îl consideră la fel de interesant ca pictura
– urmează facultatea de arte plastice din Iaşi, unde îşi continuă dezvoltarea
– în timpul celor 8 ani de studii nu se duce des acasă, pentru că nu simte nevoia; se întoarce acasă doar de Crăciun şi Paşti când se închide căminul; în perioada vacanţelor îşi minte mama că merge în tabere artistice, călătorind cu autostopul prin ţară cu diverşi amigos
– lucrarea ei de licenţă, un vernisaj „Pictura modernă pe suport comun”, e adusă în atenţia managerului unei galerii din Bucureşti de către coordonatorul ei de licenţă, profesor care se bucură de talentul şi tinereţea ei deopotrivă, fără un rezultat concret deocamdată, aşteptând „curentul potrivit, căci piaţa dictează mood-urile artistice”
– după terminarea facultăţii e nevoită să se întoarcă acasă, negăsindu-şi de lucru, nici nu-şi căutase, pentru ea viaţa fiind o peregrinare artistică eternă
– acasă părinţii o tratează în acelaşi mod în care o tratau la 14 ani; nu-şi înţelege sora mai mare care în ultimii doi ani din viaţă s-a concentrat numai pe găsirea unui soţ cu care să se mărite şi să facă un copil; „Nu-ţi trebuie un soţ ca să faci un copil. Te duci pe stradă, îl alegi pe care-ţi place şi-l faci.” Scandal. Fratele mijlociu nu se bagă în conflictul celor două, consideră că nu-i treaba lui, „sunt chestii de fete”, de fapt îi e frică de Maria
– după nunta Ancăi cu Ionuţ, pe care nu l-a ales de pe stradă, ci dintre vecinii de bloc, când tatăl moare de inimă, Maria nu-şi pierde cumpătul căci „moartea face parte din viaţă, toţi putrezim câte puţin în fiecare zi, mai ales eu în casa asta”, preia atribuţiile necesare înmormântării, ceea ce în ochii familiei îi mai spală din păcate şi îi stabilesc reputaţia ca fiind cea raţională, pe care te poţi baza la greu
– pupatul în curul mătuşii bogate Sorana nu o încântă, dar priveliştea i se pare demnă de urmărit, neratând ocaziile, reuniunile familiale: „Bine aţi venit la zoo! Primatelor, daţi-vă rând la smuls păduchii din părul alpha.”
– crede că vecina, văduva tanti Emanuela şi unchiul Gheorghe (George), ar face un cuplu reuşit: „Dacă şi cu Parcă. Dacă ar fi puţin mai îngrijit, ar aduce cu Robin Williams… Parcă ar merge tanti Ema o dată, de două ori…; ambii cred despre ea ca e „ciudăţică” şi le inspiră frică „asta mică, zău aşa…”
– bunicul ţine mult la ea, e nepoata lui favorită; ceva din tinereţea şi din je ne regrette rein-ul ei îi aminteşte de o mare iubire, de dinainte de căsătoria cu bunica (decedată); îşi manifestă afectivitatea cicălind-o şi făcându-i mereu observaţii, pe care ea le/îl ignoră.
– în afara weekendurilor pe care nu ştie niciodată unde le va petrece sau cu cine, aşteaptă ceva, un ceva care să-i ofere cazare şi masă, spaţiu pentru desfăşurat peregrinări în linişte, tăcere şi artă şi, lucru conştientizat în ultimii doi, trei ani, cât mai multă distanţă între ea şi cei cu care-şi împarte numele de familie şi zilele curente.
Un telefon…

Sinopsis:
O după-amiază de vară, într-un august la Huşi, familia o serbează pe mătuşa Sorana la cei 57 (50) de ani ai săi. Cu noaptea în cap mama, vecina Ema şi Anca s-au trezit şi au gătit salată (de vinete, boeuf, ciuperci, ţelină, creveţi), supă de tăieţei şi friptură. Mama s-a ocupat de cadoul mătuşii: un înger de porţelan de 1/2m, împachetat frumos lângă masa din grădină. Bunicul Eftimie e cu gura pe Maria spunându-i din cinci în cinci minute să-şi lase telefonul din mână. Maria aşteaptă un telefon de la managerul unei galerii din Bucureşti, legat de un posibil vernisaj. Mătuşa Sorana e prezentă şi deşi gâdilită în orgoliu de pregătirile făcute în fiecare an pentru ziua ei de naştere, se arată plictisită de buzele ce-i pupă regulat mâna şi dosul la gândul unor bani. Îi dă mesaje de plicti „doctoraşului” ei. A ajuns şi Dragoş la masă cu prima (şi singura lui) prietenă, Titiana, care după ce face cunoştinţă cu toată familia, răspunde mesajelor de pe FB primite de la Tiberiu care-o invită să-i facă o vizită la gardă deseară. El încurcă la un moment dat mesajele, trimiţându-i Soranei mesajul destinat Titianei şi invers. Unchiul George e deja beat şi când vecina Ema, vrând să pună bolul cu supă pe masă, îşi sprijină sânii mari de braţul lui, el i-a gestul drept o invitaţie şi dă să o prindă în braţe. Varsă supa, vesela se sparge. În învălmăşeală cineva atinge cadoul împachetat ce cade şi se face ţăndări, iar Ancăi i se rupe apa. Ionuţ, bleg şi speriat, sună la pompieri fiindcă „arde!”. În timp ce Anca e adusă la spital de pompieri, gata să nască, Sorana îl i-a la întrebări pe Tiberiu, iar Titiana îşi pregăteşte lacrimile pentru a-l impresiona pe Dragoş.

Desfăşurarea acţiunii (din perspectiva personajului Maria)
Alo? Salut Mihai. Pe drum înspre Bucureşti. Nah, nu-s cu ocazie, cu un microbuz. Exact, treburi serioase. Îţi povestesc, dacă-mi iasă. Da, am evadat. Mă adăposteşti? Hai, că nu-s un infractor. Coruperile morale nu intră în categoria osândiţi pe viaţă. Iartă şi tu, mai ales că ştiu bine ce fac. Dacă tu nu poţi, atunci cine, părinte? Ce, te-ai hirotonisit? A, da, exact pentru asta îţi trebuie o nevastă. Tot pe la Litere anul I o cauţi? Măcar eşti perseverent. Ceva licee de pedagogic, ai încercat? Sunt mai tinere, mai inocente, mai susceptibile la promisiunea împărăţiei cerurilor. Eu te ajut, cum să nu: prin mine, te speli de păcatele lumeşti, ca apoi demn să te poţi posta în faţa intrării unui liceu de peda sau facultate de litere, să-ţi aştepţi ursita. Şi te voi duce pe tine în ispită, amin! Ce-ţi fac ţie, nenorociţii aştia de artişti! Iadu-i lux pe lângă traiul cu un artist. Nu-i nimic, te căleşti. Deci pot sta la tine. Păi, cât mă ţii? Aha, pentru totdeauna, dar ascunsă! Nu-i rău. Eu zic aşa: până mă stropeşti cu agheasmă şi mă dai afară sau se naşte preoteasa ideală. Oricum ar fi, tre să arzi cearceafurile. Îţi dau un telefon când ies din purgatoriu şi intru pe centura iadului. Sau vrei din autogară? Ok, ne vedem când ajung.

Da. Alo! Eu sunt. Da, eu sunt! Zi, bunicule! Numărul meu l-ai format de pe fix, nu? Cine altcineva poate răspunde la telefonul meu? Nu, nu mi-e lipit de mână, nici de-o ureche, dar nu-mi dai o idee proastă. Ce să fac, am evadat. Ok, bine, n-am evadat. Merg la Bucureşti. Ce căutai mă rog, în camera mea? De câte ori ţi-am spus, bunicule, să nu intri în cameră în absenţa mea şi, în special, să nu îmi umbli printre lucruri? Mai ceva ca la securitate. Am o treabă. O trea-bă! Da, legat de pictură. N-am plecat pe ascuns. Aşa s-a nimerit. Mi-am luat câteva haine. Şi planşele de desen. Da, şi câteva culori. Nu ştiu cât stau. La un prieten. Prie-ten! Dar ce trebuia să fac, bunicule? Ah, am uitat, scopul suprem al existenţei mele, lucrul fără de care nu pot funcţiona. Ţi-aş spune fără ce nu pot funcţiona, dar mi-i că ai uitat. Bun, şi cu cine să mă mărit? Alege-mi-l. Pe prim-pămpălău l-a luat Anca. Care-i vice-pămpălăul pe care mi-l recomanzi? Sigur, Marius e super, păcat că n-are coaie şi-l şterge încă mă-sa. De-abia aştept să merg regulat la Penny să cumpăr tone de hârtie igienică. Vecinul de la doi? E bun, îl iau, sigur îl iau, promit, imediat ce-i facem lobotomia. Adi… e băiat bun, dar nu-i de mine. Bunicule, chestiile alea s-au petrecut în liceu, acum câteva secole. Ani, mă rog, credeam că eşti mai familiar cu secolele. Da, exact, n-am nici un gând. Sunt femeie şi am mai multe gânduri. Ţin’-te bine, lele! Tocmai de aia am evadat de la circ, că sunt foarte serioasă şi vreau ceva de la viaţa mea. Bunicule, te întreb ceva: chiar nu ai întâlnit în toţi anii tăi, aştia mulţi, o femeie care să nu vrea de la tine o nenorocită de verighetă şi copii? Ia, gândeşte-te! Bun. Şi-ţi mai aminteşti ce i-ai făcut? Aha!! O chema ca pe mine? Bunicule, ori ţi-ai recuperat memoria, ori minţi frumos, oricum ai o şansă!
O să-mi fie bine, stai liniştit: am unde sta, nu o să mor de foame. Hai, nu te agita, lasă că o să mă descurc. Întotdeauna mă descurc. Mai bine, zi-mi cum a fost la spital? Aha… Au rămas acolo. Şi cine te-a adus acasă? Tanti Ema? Serios? Sunt chiar impresionată. Eu credeam că ai murit de mult, când colo domnul meu octogenar, face excursii cu taxiul cu sexoasa blocului care odată, când era bunica fata, îl freca la spate pentru nişte carpete de Paşcani pe Nicu Ceauşescu. Bravo! Nu-i rău, bunicule, nu-i rău deloc. Bine, o să dau câte un semn de viaţă. Ba, sun. Intră şi Crăciunul şi Paştile. Da, ştiu că ţii la mine. Da, o să am grijă. Tu ai grijă la vecini! Văd că-ţi vor binele!
Să ne vedem sănătoşi! Săru’mâna.

Salut, ce faci? Mergi spre casă? Cu prietenă-ta? Ştii că eu nu prea reţin numele. Da, bine, Titiana. Ţapănă tipa. Pare genul care ştie ce vrea. Ce vrea de la tine, nu ştiu. Cred că se plictiseşte sau trece printr-o fază. Bine, sensibilosule, hai că tac nu mai spun nimic. Auzi, mama e tot la spital? Cu mătuşa Sorana? Nu-mi spune că pe hoaşcă a atins-o naşterea unui copil? Mai iute apretul unui halat alb cu mănuşi chirurgicale. Cum de unde ştiu, eu ştiu tot. Sunt informată, am surse. Ce ai, măh, de eşti aşa protocolar? Te ţine asta de vreun coi, de nu poţi vorbi cu soră-ta? Dragoş, dacă-i aşa, fii bărbată! Bine, hai că te prinde poliţia şi-ţi dă amendă că vorbeşti la telefon şi eu n-am bani să ţi-o plătesc. Bine că nu-mi cereai. Vezi că am treabă la Bucureşti şi am plecat. Da, n-am mai ajuns la spital, că pierdeam ultimul microbuz. Un vernisaj. Nu te bucura şi nu da sfară-n ţară până nu-mi clarific eu toate cele. Vă anunţ eu pe toţi la momentul potrivit. Bine, pa. Atenţie la trafic şi la traficanta de lângă tine. Să nu spui că nu ţi-am spus.

Salut, dormi? Bravo, felicitări, să-ţi trăiască fata! Cum eşti, obosită? Era normal să fii speriată. Şi eu m-am speriat când am văzut pompierii, în loc de salvare. Asta se întâmplă când ai oameni de „nădejde” prin jur. Te-ai descurcat excelent. Eu nu-s medic, aş fi încurcat lucrurile. Nu serios, mie îmi surâdea ideea să te punem în cadă. Tanti Ema nu e nebună, e doar în călduri. La fel ca mătuşa. Scandal? Cine ţi-a spus? Asistentele? Deci, domnul doctor Tiberiu juca la două porţi: mătuşa Sorana şi „ingenua” Titiana. De asta părea Dragoş castrat. L-am sunat înainte. Conducea, era cu ea în maşină. Deci, circul nostru obişnuit de ziua mătuşii, s-a transformat în telenovelă. Când devin lucrurile mai interesante, eu plec. Am primit un telefon de la managerul unei galerii. Sunt interesaţi de lucrarea mea de licenţă. Mai trebuie upgradate ceva piese, dar se pare că le-a plăcut. Da, profu’ m-a recomandat. Da, da, ăla. Mama ce face? Plânge non-stop? Şi Ionuţ? A leşinat? Ăla, da bărbat. Poţi lua camera mea, dacă vrei. Da, fă-o camera copilei, măcar atât pot să fac pentru ea. Nu-i spune lu’ mama încă. Găseşti tu un moment. Am vorbit cu el, m-a sunat de acasă. De la spital a luat un taxi cu tanti Ema. Şi-a dat seama când a văzut că mi-am luat planşele şi culorile. Un pic lacrimogen la final, cu declaraţii patetice, cine ţine cât la mine, dar aşa e el. Nu ştiu, chiar nu ştiu când. Promit să trec să o văd înainte să facă un an. Încă o dată, felicitări! Mă bucur pentru tine, dacă asta ţi-ai dorit.

*Text scris în cadrul Atelierului de scriere creativă online, cu Florin Iaru; Tema: nuvelă în comun