36 questions that lead to love, via NYTimes

Posted on by
Răspunde

When you have friends, torture them with this. If not, teach your dog Romanian.

Set I

  1. Given the choice of anyone in the world, whom would you want as a dinner guest?

M: Jesus
C: Cleopatra or Catherine the great
S: Tracy Chapman (I want to know if my imaginary love is a nice person or an asshole, so I will know if I can trust my feelings again)

  1. Would you like to be famous? In what way?

M: Hell, no. It would scare the shiet out of me to no longer be able to walk and talk by myself (or to stray dogs) on the street without interference. Besides, I suck at small talk.
C: Hell, no. I like feeling anonymous when I’m in a crowd.
S: Yes, I used to want to be famous by winning the Nobel Peace Price, but the fantasy of Nobel Peace Price was a prove of that I made the world a better place. I needed the prove, because I feel guilty of being a rich European. Now that I don’t feel guilty I don’t need to be famous and win the Nobel Peace Price. Now I want to be famous because then I maybe have a better chance to meet Tracy Chapman.

  1. Before making a telephone call, do you ever rehearse what you are going to say? Why?

M: No, psycho. Before saying “alo” I already know if I’m gonna say “hy”, “hello”, “what’s up” or “fuck off”.
C: Yes! I get anxious before making a call. Practicing helps.
S: Sometimes if it’s a formal call about a job or if I want to avoid a conflict with a friend

  1. What would constitute a “perfect” day for you?

M: A day in the forest, with a dog and red, dry wine. By myself.
C: A relaxing day in the mountains by a lake. Go for a hike. Have a nice meal and some good sex with someone I enjoy.
S: A sunny Day where I went to the forest in day time. Have a good meal and went to a cultural event in the evening like at theater or a concert with somebody nice, who love the forest and share my taste in theater and music. Continuă să citești →

seria Constipată – Concurs

Posted on by
Răspunde

Notă pentru sensibili:
În cele ce urmează, veți da peste familia lexicală a cuvântului căcat. Lasă leziuni auditive și olfactive. N-am hârtie. Nici avocat.

N-am fost niciodată o căcăcioasă. Și n-am luat niciodată premiul I. Cu fetele lu Chiorean aveam concursul. Alegeam un dâmb cu iarbă scurtă, tăiată, troscoțel, să nu interfereze, deranjeze, gâdile, la un metru distanță una de alta, buburuza, cu mâinile sub genunchi sau palmele pe genunchi, după plac, poziție și confort. Nu aveam limită de timp, încurajări, șicanări sau presiuni externe, asta pentru că ne orientam bine în alegerea locului: să nu treacă lumea, să nu apară vreun copil care nu era participant la concurs sau Doamne feri! băiat, să nu ne prindă mam-mare sau pârâcioasa de Alina, să nu apară vreun câine care să ne strice rezultatele sau să ne hâșîie; totul într-o liniște tulburată din depărtare de greieri, broaște, lătraturi, strigăte de pe hotar, cai priponiți lângă căruță, porci ce vor să fie duși la scăldat în noroi, vocea lu’ mam-mare urlând după ”nătăchitele alea mari”, iar în apropiere, lângă noi, din noi, sunete fiziologice întâmpinate cu seriozitate, conștiinciozitate, meticulozitate. Treabă serioasă. Treabă mare. Continuă să citești →

seria Constipată: Începutul Poveștilor de pe căcat

Posted on by
Răspunde

Notă pentru sensibili:
În cele ce urmează, veți da peste familia lexicală a cuvântului căcat. Lasă leziuni auditive și olfactive. N-am hârtie. Nici avocat.

Pacienta cu constipație cronică din copilărie, se prezintă pentru apariția în ultimul an a unor dureri la nivelul etajului abdominal inferior cu caracter de crampă, durata 3-4 zile, ce remit cu eliminarea unor scaune diareice, fără produse patologice. Asociat acuză meteorism abdominal și borborisme.

Nu mă cac. De când mă știu, îmi este frică și de întuneric. Când eram mică, cel mai frică îmi era să mă duc la budă pe întuneric. Buda era după șură, în grădină. Fără tata, nu mă căcam. Continuă să citești →

Seria abuzuri în serviciu-episod 1: Femeia în câmpul muncii

Posted on by
Răspunde

„Bună ziua! Sunt de la ziar. Pe domnu primar îl caut. Da, știe. Eu sunt. Am vorbit înainte. Păi, mi-a spus să vin astăzi. Alaltăieri, la telefon. Pentru un interviu.” Permanentul în fața căruia raportez scopul și durata vizitei, are o vârstă incertă: 90 pe 100 sau 95 pe 110. Mă privește de sus în jos, deși eu sunt cea care stă în picioare încercând să-i frâng privirile de cerber cu un zâmbet și să-i răspund cât mai corespunzător la întrebările ce vin una după alta de dincolo de biroul de lemn masiv.
”Câți ani am? … a, ba da, sigur că știu câți ani am. Da, majoră.” Majoră, căreia i s-a dat alcool de când i-au dat dinții- Nurofen baby în ’80 în Pănade, se face OM când crește mare- mai mare, e responsabilă de toate chestiile- de care e considerată iresponsabilă și se teme ca de dracu de viermi, mirosuri neidentificate, întrebări personale și coafor.
”Poftim? A, nu, nu-s măritată. Nu mi-o venit rândul.” Râd la glumele mele.
”Cum? Singură? Unde? Aici? A, da, sunt singură.” Și surdă.
”Dumneavoastră?” Și inconștientă. Continuă să citești →

Florin Piersic, PUR ȘI SIMPLU! gratis

Posted on by
Răspunde

Pe interiorul ușii de lemn a dulapului vopsit în alb, în care se țin hainele de duminica, pe ușa dulapului de sub blidar unde erau oalele mari, vailinguri și cratițe, pe scândurile vopsite cu var ale ușii de la budă, pe coperta de plastic negru ce învelește buletinul de identitate, în povești, vise, fantezii, poezii dedicate, de-a lungul zecilor de ani trăiți amușinându-l de la 59 km de Cluj, dintr-o mână de spectacole în carne și oase, din fragmentele știute pe de rost de la televizor și zecile de filmulețe luate cu smartphone-ul de pe micul ecran de la ”Dacă doriți să revedeți”, îl știu pe Florin Piersic, iubirea vieții lu’ mătușă-mea, Rodica.
Pe lângă tabloul cu țărăncuța ce privește languros de pe lada de zestre, harta politică a Europei și cea administrativă a României, chipul blondin al Mărgelatului era ubicuu în casa din Pănade. Deschideam vreo ușă, apărea Florin. Lăsam capul pe pernă, Noapte bună, de la Florin! Simțeam o nevoie stringentă, mă privea Florin. Icoane n-aveam. Continuă să citești →