Povestiri scurte-atelier*

a) Temă: alcătuiţi o povestire din două fraze

În toiul aranjamentelor necesare înmormântării, dând dovadă de acelaşi spirit practic, calculat şi rece ce o caracteriza, reuşise să amâne cu succes gândul la ce-i mai rămîne de făcut după ce primul bulgăre de pământ va lovi coşciugul. Cutumele religioase aferente deciziei nu o speriau, căci din experienţele funebre anterioare ştia că nimic nu-i va anihila singurătatea, ultima de data aceasta, ce i se va instala în suflet odată cu reverberaţia sunetului sec făcut de ţărână pe lemnul lăcuit, pecetluindu-i soarta.

b) Alcătuiţi o povestire din propoziţii, cu nu mai mult de cinci cuvinte fiecare

Nu-l mai iubesc. Simt de ceva timp asta. Sunt imună la el. Îmbrăţişările îmi sunt mecanice. Trupul lui gol m-apasă. Ochii mi-s închişi. Mintea departe. N-o să mă caute.

* Texte scrise în cadrul Atelierului de scriere creativă online, cu Florin Iaru

O părere la “Povestiri scurte-atelier*

  1. Comentariul lui Florin Iaru la povestiri:
    a) Nu s-a înţeles că personajul a luat decizia de a se sinucide. Nu se înţelege a cui înmormântare e şi lipsesc detaliile despre personaj, cine e, ce viaţă a avut etc.
    Comentariu meu: în două fraze, vroia cam multe şi mă cheamă Sabău, nu Saramago.
    b) De evitat limbajul poetic (mi-s/îmi sunt) şi „sunt imună”, nu „imună la el” că se subînţelege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.