Cu tristeţe vă anunţ prin prezenta că intenţionez să vă dau în judecată pentru furt calificat. Acum exact o săptămână, în trenul Bucureşti-Baia Mare, ziua în amiaza mare, în legănat de tren mi-aţi furat sufletul.
Am simţit mâna invizibilă şi dogoritoare ce mi s-a vârât în piept la primul zâmbet al domniei voastre, când neştiutorul de mine m-am oferit să vă ajut cu bagajul în compartimentul de sus. N-am luat în seamă căldura resimţită, dând vina pe fiarele încinse între care ne aflam. Aş fi avut timp să mă dumiresc, să mă retrag, să îmi fac vânt, dar ah, nenorocitul, nesesizând intrusul, v-am invitat la o limonadă în vagonul restaurant. Când aţi fost de acord să mă însoţiţi, soarta mi-a fost pecetluită, mâna fiind în jurul obiectului incriminat. În timp ce pe mine căldura mă invada, dumneavoastră aţi continuat netulburată povestea şederii la mătuşa din capitală, împreună cu verişoarele din Craiova, netrădând o secundă că îmi veţi fi călăul. La fiecare zâmbet, mâna strângea, căldura mă lua.
Pe la Braşov am realizat că nici soarele, nici fiarele nu erau făptaşul şi am încercat să caut vinovatul în altă parte. M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta, m-am uitat în jos, dar aţi rîs şi am uitat de orice căutare, am uitat că mi-era rău de cald sau cald de rău, am uitat unde merg şi cine sunt. Acela a fost momentul când s-a petrecut nenorocirea.
Fiind un om serios v-am anunţat în legătură cu furtul comis imediat. N-am fost în stare atunci să vă cer explicaţii, să vă implor să nu mă nenorociţi, să vă rog în genunchi să-mi daţi sufletul înapoi. Eraţi convinsă că făptaşul nu se află în tren şi nu aţi catadicsit decât într-un final să îmi daţi adresa, după ce aţi coborât la Cluj. De pe peron mi-aţi urat călătorie plăcută în continuare, reamintindu-mi să vă anunţ când depistez făptaşul.
Apoi mi-aţi zâmbit. Ah, câtă cruzime într-un zâmbet!
Vă asigur că consecinţele acestui furt sunt grave: dincolo de nopţi nedormite şi întâlniri de afaceri pierdute pentru că nu ştiu unde sunt sau pe ce timp, dincolo de nopţi ce trec ca zilele sau zile ce se comportă ca nişte nopţi deoarece închid ochii ca să derulez furtul în detaliu, vreau numai un lucru: să simt căldura din nou.
Dacă consideraţi de cuviinţă să-mi daţi sufletul înapoi, vă voi fi recunoscător toată viaţa. Iar dacă consideraţi că în mâinile dumneavoastră îi şade mai bine, că îl veţi alinta cu sărutări şi mângâieri şi îl veţi proteja de frig, renunţ la orice intenţie de proces spre binele lui, consolându-mă cu fericirea dumneavoastră.
Al dumneavoastră pierdut,
Valeriu Ipătescu
Stimate domn,
Încep prin a vă mărturisi sincerele mele îngrijorări cu privire la furtul comis. Vă asigur de tot suportul meu în căutarea „infractorului” şi în pedepsirea lui după merit. Totodată, vă felicit pentru perspicacitatea de care aţi dat dovadă: aţi simţit că sunteţi furat, eu habar n-am avut.
Ajunsă în sânul familiei, am povestit săptămânile petrecute la mătuşa în Bucureşti, am împărţit pe rând mamei, tatălui şi surorii mele salutările, îmbrăţişările şi pupăturile mătuşii, verişoarelor şi cunoştinţelor din capitală. Doar când mi-am pus capul pe pernă şi am închis ochii am sesizat că am omis să menţionez călătoria înapoi spre casă, cu domnul care m-a apărat de propriul meu bagaj ce se arăta dornic să-mi sară în cap, domnul vrăjitor care a transformat orele unei lungi călătorii cu trenul într-una de câteva minute. Am sărit din pat plângând şi am dat fuga la mama în odaie. Nu i-am ascuns mamei nimic niciodată, iar acum uitasem să-i spun că am fost furată, furată de timp, inimă şi memorie. Mama a ascultat, m-a pupat pe frunte şi m-a dus de mână înapoi la culcare. Când a tras uşa după ea, mama zâmbea. Ah, câtă ştiinţă într-un zâmbet!
Stimate domn, după cum vedeţi, ambii suntem victimele unui furt. Cât despre faptaş, eu bănuiesc că n-ar fi doar unul:
1. Mătuşa va primi din partea mea o scrisoare cu o singură întrebare: de ce m-a suit pe tren, trimiţându-mă acasă cu două zile mai repede fără ştirea alor mei, pe care i-a informat de sosirea mea telefonându-le din gară, înainte de plecarea trenului?
2. Vânzătoarea de bilete ar trebui chestionată în chestiunea furtului, căci ea ne-a vândut amândurora biletele în acelaşi compartiment de tren.
3. Soarele ar merita o analiză mai aprofundată căci îl bănuiesc de valurile de căldură istovitoare ce ne-au doborât simţurile şi anihilat orice senzori de alertă.
Înainte de a demara procesul, vă invit să vă gândiţi bine la ce hotărâţi: ambii suntem victime, putem deveni călăi sau izbăvitori.
Dacă v-ar ajuta procesul de gândire şi dacă binevoiţi, desigur, pentru a ridica orice bănuială ce stă deasupra mea, puteţi să îmi faceţi o vizită pentru a vă căuta sufletul prin bagajul meu. Poate l-aţi plasat acolo din greşeală sau a sărit şi ascuns printre hainele mele de frica căldurii, a mătuşii sau a soartei.
Martor,
Viviana Mailat
Este a nuştiu câta oară când recitesc primul schimb de corespondenţă dintre mama şi tata. Le ştiu pe de rost, le-aş putea recita şi trezită din somn la 3 dimineaţa. Îi cunosc r-ul lui tata, lat şi rotunjit şi s-ul mamei, subţire şi înalt, uşor confundabil cu un r slab. Le împătur cu grijă, le leg cu panglica mov şi iau din cutia de lemn în care s-au păstrat, poza mea preferată: mama şi tata îmbrăţişaţi, capetele lor formând un V.
Pe spate:
Aniversare 15 ani de căsnicie
„victimele” V&V la Istanbul
Las scrisorile, poza şi cele patru cale cumpărate pe drum, pe tăblia cimentului rece, lat cât o palmă ce-i înconjoară.
E a 60-a aniversare a căsniciei lor.
*Text scris în cadrul Atelierului de scriere creativă online, cu Florin Iaru; Tema: scrieţi povestea pozei
Poza aparţine Colecţiei Costică Acsinte, http://colectiacosticaacsinte.eu/
Comentariul lui Florin Iaru: Finalul trebuia să se încheie cu scrisoarea ei, deci fără paragraful explicativ.
Sau cu anii lor:
Valeriu Ipătescu 1891-1973
Viviana Ipătescu (nascută Mailat) 1900-1982
De acord.