România culinară li se pare ciudat-frumos-interesantă străinilor, adică, pe limba mea, şodă.

Nu mă lasă inima să-i numesc străini, deşi este termenul corect, pe toţi cei cu care am împărţit câte o masă de-a lungul anilor, dar fie. O să mă refer doar la impresiile a doi dintre ei, o daneză, Synne şi un canadian, Cameron (Cam). Am avut plăcerea de a-i găzui în Blaj şi Pănade timp de două luni, pe unul în 2008, iar pe celălalt în 2009. Anterior, noi trei am împărţit un apartament în Hyderabad (India) şi iniţial, gustul pentru mâncare ne-a împrietenit sau încercarea de a ne acomoda cu mâncarea de acolo.
Synne a prins toamna la Blaj (Pănade), cu cules de cucuruz, struguri, făcut dulceaţă, compot şi un tăiat de porc. Primul şoc culinar al lui Synne: ciorba are carne în ea şi legume aproape întregi! Nu e pisata, nu e numai cu legume, este roşie la culoare, galbenă câteodată şi cu o ceapă roşie lângă. Felul doi: carne cu cartofi, fasole sau mazăre pe lângă ea. Felul trei nu există decât la sărbători sau înainte de lăsarea vreun post. Văzând nişte pahare cu ceva în ele, pe care toată lumea le-a luat în mână şi ciocnit, Synne a făcut la fel. Cred că mirosul a trădat-o sau a vrut să fie politicoasă şi să repete ceea ce făceau ceilalţi din jur, şi a dat paharul peste cap. S-a roşit, a tuşit, a lăcrimat, a luat două peste spate şi mi-a spus –traduc: Acum ştiu de ce tu nu te poţi îmbăta. Apa voastră-i cu alcool. La prima masă a sărit peste făcutul crucii şi un Domne ajută!, a spus un bon appetit, dar, după două luni, le făcea pe toate, fără apa cu alcool, ajungînd să fie ajutor de nădejde la dat prin maşină carnea şi făcut chiftele. S-a dat pe brazdă!

Synne îmi spunea că danezii au nuştiucâţi porci pe cap de locuitor. S-a nimerit să mergem în Pănade odată şi unchiu Traian să taie un porc. Atunci îl curăţau. A gustat de toate: şorlic, ureche, coadă, jumeri fierte, evaluarea porcului după slănină, pomana porcului cu vecinii în curte la o masă lungă. Şi-a consumat două filme din aparat numai cu tranşarea porcului. Îmi era frică să meargă acasă şi arătându-le pozele cu porcul tranşat părinţilor, aceştia să nu o mai lase să vină la mine. În timpul acelei mesei, Synne se uită înspre mine înotând (când Synne era fericită avea ochii roşii, lacrimogeni ca atunci când înoţi şi-ţi tot intră apă-n ochi, iar sintagma Synne is swimming Cam şi cu mine i-am dat-o când o vedeam aşa) şi îmi spune-traduc: mă simt ca într-un film italian din anii‘50, în alb şi negru. Aş fi vrut să-i traduc şi lui moşu (bunicul meu) ce mi-a spus ea, dar n-am ştiut ce cuvinte să folosesc.
De la Synne citire, despre limba română: îi sună a italiană când o vorbim şi a ruseşte când înjurăm, iar după două luni Synne vorbea binişor româneşte. Încă două şi-o dădeam la şcoală.

Cam a ajuns cu o lună înainte de Paşti. A asistat la toată nebunia pregătirilor culinare specifice de Paşti, dar şi la cele spirituale. La noi în familie, de Paşti trebuie să mergi la biserică. Mic, mare, beteag, bătrân, ateu sau nu, te îmbraci frumos cu haine noi, te duci la biserică la Sfintele Evanghelii, te duci la înconjurat, aduci Paşte acasă şi ouă roşii, te duci la udat dacă eşti băiat, stai acasă dacă eşti fată, dacă eşti bătrân te duci şi-ţi vizitezi rudele, pui ţara la cale, şi nu uiţi să Îi spui lui Dumnezeu: Mulţumescu-ţi Ţie, Domne că m-ai ţinut până la Paşti. Oare mă mai ţii şi pân’ la alălalt? Şi desigur, saluţi pe toată lumea cu Hristos a înviat! Cam le-o făcut pe toate. Şi a mâncat din toate. Şi la toate le găsea câte o traducere:
Mama: chiftele!
Cam: meat balls!
Mama: sarmale!
Cam: cabbage rolls!
Eu: mici!
Cam: sausage!
După două luni nu a învăţat să spună decât: vin struguri albi, vin struguri negri şi vreau cozonac nucă.
La plecare era mai gras cu 6 kg şi fericit spunea că o să transmită tuturor că mama are cel mai bun bootcamp for skinny people. Despre obiceiurile religioase la care a asistat cu stoicism, după înconjuratul Catedralei la Blaj, urmat de un drum neasfaltat şi greoi, parcurs în puterea nopţii pentru a ajunge la slujba de înviere de la Mănăstirea Râmeţ, cu o voce înfricoşată venită dinspre întunericul din stânga mea Cam mi-a rostit: it feels like witch hunt.

NB: Despre felul trei de la moşu grăire: pită albă. E moale, de multe ori dulce şi are formă de cozonac. Prăjitura tot cu pită se măncă, să ai spor. Singurul fel trei pe care nu-l mânci cu pită e cozonacul sau pupul făcut în casă. Învâţămintele acestea le-a transmis moşu şi lui Synne şi lui Cam în româneşte, fără să fie necesară traducere mea.