Alice lui Lewis Caroll era singură când l-a urmat pe iepure în viziuna ce-a dus-o spre aventură, spre o altă lume. Nu s-a uitat în spate să vadă cine vine după ea, nu l-a invocat pe Prince Charming și nici cele sfinte. Nu s-a frecat la ochi, scărpinat în cap sau explorat fosele nazale când a dat de un iepure îmbrăcat elegant și cu ceas de buzunar. N-a râs și nici n-a întrebat-o pe soră-sa dacă vede ce vede și ea. S-a ridicat și s-a dus.

Te iau de mână, îți dau tot ce am, te duc acasă și te prezint lu’ mama: ”Ea e prietena mea cea mai bună din toată lumea.” Și ce dacă am cinci ani și ne-am cunoscut acum o jumătate de oră la groapa de nisip? Ai aceleași jucării ca ale mele, căpătate de la un frate mai mare sau încropite de tată-tău și îmi spui ”ce faaaină-i!” remorca mea făcută dintr-un suport de săpun. Te iubesc deja și știu că vom fi prietene tot restul vieții. Lunea viitoare dacă nu te găsesc la groapă, iau următoarea mânuță care își proclamă uimirea, neștiința și încântarea în fața remorcii săpunieră și o duc acasă. ”Ea e prietena mea cea mai bună din toată lumea.”

Lache vine după mine peste tot. Mai ales când nu-l vreau în jur și mă ascund prin vie, mă găsește și se așterne pe lângă sau pe picioarele mele. Îi spun frumos că vreau să fiu singură, să mă lase în pace. Nu merge. Trec la chestii serioase: îi spun că e prost și nu știe nimic. Își lasă capul într-o parte și se uită la mine din laterală. Îi dau cu piciorul, se dă mai încolo. Arunc cu pământ după el, fuge printre rânduri. Știu că n-a plecat că-i prin jur, chiar dacă nu-l mai văd. Ar fi destul să-i rostesc numele sau să fac șuieratul secret și va fi în fața mea, dând din coadă, gata de următoarea aventură care s-ar putea termina tot cu bulgări de pământ în blana lui și cu o restricție la două rânduri de vie în spatele meu.

”Hai cu mine.”
”Unde?”
”Până aici.”
Sunt cu una din mânuțele, un pic mai mari acum, de la groapa de nisip. M-a trimis mama după pâine la alimentară. Drumul e lung, plin de obstacole și plictisitor: ies din bloc, trec strada și intru în alimentară. Nici măcar nu-i coadă. În total, sub cinci minute. Iau pâinea, o bag în plasă, îmi sucesc plasa pe mână de-mi oprește circulația și uit de oamenii ce flămânzesc fără ea la al patrulea etaj de bloc. Am companie.

Pauza mare e a lui. Pauza de la 9 e a mea. La fel și cea de la 12. Cea de la 9 poate suporta modificări, în funcție de notă. Dacă una din noi nu are notă la materia ce urmează și riscul să ne asculte e mare, lăsăm pauza de la 9 pe altădată ca să ne repetăm lecția. Cu drumul spre casă am lămurit-o la începutul anului școlar: de trei ori o duce el, de două ori eu. Dar când o duc eu, trag de timp: o duc până la catedrală, dacă vine și ea cu mine până la ieșirea din parc. Acestea sunt regulile când prietena cea mai bună și-a găsit un prieten. Nu prietenul cel mai bun, ci primul ei prieten. Care e gelos pe prietena ei cea mai bună. Care credeai că ești tu. Până când, peste 20 de ani îți va spune că nu erai tu, cu altcineva în gând răsărea și apunea soarele.

”În sfârșit!” exclam fericită. Stau jos ca turcul, pe pătură, la lumina neonului de pe coridor. Nu circulă nimeni, nu mă sună nimeni, nu se aude nici o trântitură de ușă, nici un duș lăsat să curgă, nici o oală ce dă în foc la oficiu, nici un chiot, plânset, urlet, râs. Chiuveta din colț de la spălător picură, dar nu mai e ceva nou. Ne-am împrietenit de câteva nopți. La fel și cu vântul ce intră pe sub uși și prin geamuri. ”În sfârșit…!” Creioane, pixuri, markere colorate, agenda, foi goale, foi pline, foi mâzgălite, foi rupte, foi mototolite, foi făcute evantai, foi cu X-0, foi cu mâna mea stângă. Inelarul și arătătorul mai că-mi sunt egale. Foi și eu printre ele, netulburând somnul celor aproape o sută de suflete de pe palier. Suntem destui: eu cu foi, foi cu mine, mine și cu eu. Ne cam îngrămădim.
Un iepure îmbrăcat elegant și cu ceas de buzunar. În sfârșit!

În vizuina iepurelui, singură intri, singură ieși. În ciuda celor mai bune prietene din toată lumea, cu două și patru labe, tuturor primelor iubiri și altor suflete pereche. Doar așa ai ce povesti. Dacă te-ar și crede careva…