Noaptea mi-am petrecut-o cu tânărul Koba*. Are o eșarfă colorată la gât, ochi mieroși, fața tăiată de vărsat de vânt, un braț betegos și mult roșu în jur. A doua oară când prind albeața zorilor în ultimele trei zile. Fac față. Ochii nu-s injectați și fața nu mă sperie dimineața când dau de oglindă. Un duș cald m-ar returna oamenilor, m-ar reintegra civilizației renegate, dar timpul animalelor nocturne mi-e mai familiar. Plapuma își face efectul matern până la prânz când ies la pișare. La loc cu Stalin! Continuă să citești →