N-am vorbit la vârsta la care în mod normal ar fi trebuit să încep să rostesc cuvinte inteligibile, undeva imediat după etapa de gângurit şi primele silabisiri de „ma-ma”, „ta-ta”, „pa-pa”. Considerând că nevoile primare îmi erau îndeplinite – papa, somn, caca, nu am găsit de cuviinţă să mă grăbesc a vorbi.
Când s-a întâmplat să pronunţ prima mea propoziţie, am făcut-o clar şi tare, fără stâlcirea vreunui cuvânt. Evenimentul a fost marcat în calendar. Iar motivul pornirii mele iniţiatice pe drumul vorbirii era unul simplu: îmi era foame şi cineva uitase să îmi dea de mâncare în ziua respectivă, ocupaţi cu trebui gospodăreşti. Continuă să citești →