Iubiri sportive

IMG-20141206-03311Primul a fost baletul.
În ciuda unui corp lunguieţ, maleabil, flexibil, „fără oase”-vorba mamei şi a unei curiozităţi iniţiale pentru cât de mult pot să mi-l îndoi şi pliez, baletul nu m-a ţinut mult timp în mreje. Nu-mi disipa energia pe care o aveam din plin şi cu care nu ştiam ce să fac. Ieşeam de la sala cu oglinzi a Casei de cultură nervoasă şi frustrată. Surplusul de energie neconsumat l-am înmagazinat şi defulat în cuvinte, devenind la cinci ani, o obrăznicătură care îţi întoarce vorba şi-ţi dă replica pe loc de te-ncuie. Popular, unui astfel de copil i se spune că „are draci sau limbrici”. Le aveam pe amândouă. Continuă să citești

Mens sana in corpore sano sau o istorie personală a meciurilor Corp vs. Minte

body vs mindMama sau tata, nu mi-e clar care-i vinovatul, uitându-se la corpul meu de copil de vreo cinci ani, au hotărât că un sport ar merge bine cu alura mea „slabă şi amărâtă”: baletul. La cinci ani ştiu că vorbeam şi că stăteam destul de bine cu auzul, dar întrebarea „Măriuţă, dragă, vrei la balet?” nu am auzit-o. Mens ignorată prin neconsultare, a tăcut, iar eu m-am dus. Continuă să citești

Sport: aerobic, meci Corp vs. Minte, scor 1-0

sanity-vs-insanity1E luni. Nu doar că e început de săptămână în care nici iarba nu creşte, dar e ziua bătăliei dintre mens şi corpus, cea în care eu sunt doar ringul. Motivul: mersul la sală, la ora de aerobic. Nu merg niciodată de bunăvoie şi nesilită de nimeni înspre sala din parc lunea. Trebuie să mă conving, să port discuţii pro şi contra, să-mi invoc argumente, să îmi repet de enşpe ori că îmi face bine, că mă simt bine după, că e nevoie, că mens sana in corpore sano. Dar după, mens a mea e nervoasă, frustrată şi în silenzio stampa, iar corpus e temporar în dureri. Continuă să citești