În prima săptămână a lui noiembrie trecut, într-o sâmbătă, printre copaci, am devenit Jizez. De atunci și până în prima duminică a lui noiembrie ’XVI, m-am străduit să mă comport ca atare:
Adepți. Am strâns un adept. Mai mult un fan. Mai mult enervant, decât fun. Trebuia 12. Preocupat de cadouri, legături, simboluri, vorbe, mă sperie că-mi caută compania. Clachez la unu. La 12 se impun medicamente. Reiterez: iubirea stă în tăcere. Continuă să citești
Îmbătrânesc. Sigur. Uit unde-mi pun cheile când intru în casă, îmi iau telefonul cu mine în baie să dau like-uri, îl las pe gresie într-un colț, ca să îl caut o jumătate de oră în toate gențile, în special în cele cu care n-am umblat de mult. Merg până în bucătărie de sete, deschid sertarele cu tacâmuri și frigiderul, ca să mă scarpin în cap și să mă întreb de ce am venit. Mă dor dinții. Mă dor genunchii. Am dioptrii și albesc. Am ochelari și mă vopsesc. Continuă să citești