Era un pisoiandru negru cu alb. Îşi depăşise stadiul de pisoi şi se afla pe drum spre cel de pisică. Eu nu cred că pisicile se nasc cu nouă vieţi, ci că şi le dobândesc pe parcurs, când trec de la o etapă la alta a vieţii lor pisiceşti. La etapa naşterii, pisoiaş fiind, primeşte trei vieţi. Când trece la etapa de pisoiandru, mai primeşte trei. Când devine, cu toate drepturile şi responsabilităţile, pisică li se mai adaugă trei. Nouă aşadar.
Pisoiandrul în cauză, în drum spre devenirea-i pisicească completă, în căutarea celor trei vieţi ce-i mai lipseau pentru depunerea jurământului pisicesc („Jur să îmi apăr cele nouă vieţi dobândite şi să nu mi le pun în pericol în nici o situaţie …”) a ajuns, într-o zi de toamnă, în faţa scării mele de bloc. Continuă să citești →