La 1.55 cum ești, cinci copii au ieșit din tine. Cinci copii cărora nu le mai știi numele. Mărie e Iuli, care nu e din tine, Iuli e Rodica, Ion e Traian, Traian e Alexandru. ”Stai, cine e Alexandru?” ”Cum cine? Frate-miu.” Cinci copii cărora nu le mai știi zilele de naștere, căci nu le-ați sărbătorit niciodată. Ați avut de lucru, mereu ați avut de lucru, întotdeauna lucru. La mulți ani și pupături, îmbrățisări și urări sunt pentru oamenii care nu au avut de lucru. Un lighean de plăcinte la lăsatul postului și de sărbători sau când era făină. Azi, un tort, o prăjitură cu două lumânări înfipte în ea, cu două sticle de suc pe masă, amintesc de ceva festiv. Dacă apar și doi de-ai casei inopinat, din greșeală, să dea cu nasu’, să vadă dacă mai trăiești, dacă nu s-a hîit casa, să ia niște sfeclă, să bage de vină că ai, că n-ai, că dregi, că ba, că la, e chef. Continuă să citești
Arhive etichetă: batranete
Vremea trece, listele rămân
Îmbătrânesc. Sigur. Uit unde-mi pun cheile când intru în casă, îmi iau telefonul cu mine în baie să dau like-uri, îl las pe gresie într-un colț, ca să îl caut o jumătate de oră în toate gențile, în special în cele cu care n-am umblat de mult. Merg până în bucătărie de sete, deschid sertarele cu tacâmuri și frigiderul, ca să mă scarpin în cap și să mă întreb de ce am venit. Mă dor dinții. Mă dor genunchii. Am dioptrii și albesc. Am ochelari și mă vopsesc. Continuă să citești
Moşu’ meu
Moşu’ avea 54 de ani când m-am născut eu. Aşa mi-a ieşit socoteala. I-am văzut două poze de când era mai tânăr, la vreo 30-40 de ani. Nu-l ştiu pe omul acela. Seamănă, dar nu e moşu’ meu.
Moşu’ meu era dintotdeauna slab şi lung, cu faţa arsă de soare şi neagră, cu sprâncene stufoase, nas mare şi ochi căprui. Purta când lucra o pălărie de paie pe cap. Şi-o dădea jos ca să-şi facă vânt cu ea, să intre în casă la careva sau în biserică sau să dea după muştele de pe Florica şi Joiană care-i necăjeau la muls. Pentru mersul la oraş, la piaţă, moşu’ avea altă pălărie, una de pănură, de-un albastru închis. Părul l-a avut dintotdeauna alb. Continuă să citești
Adiere rece
O simt cum miroase. Îi percep târcoalele pe care le dă în jur. Îmi ascute simţurile şi-mi răceşte sângele în vene. Nu-i văd încă chipul, dar e aici, în cameră. Râde de încleştările mele.
***
Moşu’ are patul de la geam. I-am tras perdeaua albastră, ca să vadă afară vârfurile copacilor înfloriţi, în stânga turla bisericii Casa Domnului şi crucea lui Avram Iancu, în dreapta blocurile. Câinii din curtea spitalului acompaniază motorul fiecărei maşini ce intră sau iasă pe poartă sau traseul vreunui ghinionist de biciclist ce s-a gândit să o ia pe scurtătură printre blocuri. „Ca la stână”, zice moşu. Continuă să citești