Epifania aerului curat

Epifania aerului curatÎnghesuială. Ar fi loc în faţă, dar în faţă ne se bagă nimeni. Probabil fiindcă acolo trebuie să cânţi sau să îngâni nişte cuvinte pe care nu eşti sigur că le ştii şi al căror înţeles nu-l pătrunzi întotdeauna. Te scuzi zicând că trebuie să ai o stare, un feeling, o linişte sau, în cazul meu, aer.
Lumea adunată stă în picioare cu capul plecat, uitându-se îndelung la vârful pantofilor. Fiecare pare dus în gândurile lui, dar fizic atât de prezent în spaţiul intim al vecinului din stânga şi din dreapta. Continuă să citești

Oraş-sat: aceeaşi Mărie cu o altă pălărie

hen on a benchCând după ’90 s-au dat pământurile înapoi oamenilor, tata a fost contestat de oamenii din satul lui, zicând că el e orăşean, nu de-al lor. Tata era născut, crescut la sat, însurat şi mutat la oraş. Programul, traiul şi viaţa familiei mele în primii 18 ani de viaţă ai mei era de lunea până vinerea la oraş, de vinerea după-masa până duminica seara, la ţară. Colegii de şcoală, orăşeni la a doua generaţie cel mult, îmi ziceau că sunt de la sat şi mă strigau Mărie. Cei din sat mă considerau orăşeancă şi îmi ziceau Georgeta. Eu mă recomandam ca fiind de la sat, când o lele, nană sau moş mă oprea să mă întrebe „De-a cui sunt?” şi de la oraş când eram întrebată „Cum te cheamă?”. Când băieţii mă tachinau, îmi cântau „Mărie, dragă, Mărie, de te-ar da maica-ta mie…”, o parte şi „Maria e fata cu zâmbet de foc, ea îmi poartă întodeauna noroc”, cealaltă parte. Continuă să citești