Femeile lui Marte. O viață fără cojones

M a batut D zeu Dilema 563 IonBARBUDe mică mi-am dorit să am cojones. Am visat să am cojones. Mi-am închipuit ce bine ar fi fost cu cojones. Barem unul. Nu de reproducere, de idee. Unul și mi-ar fi fost suficient. Nu s-a putut. N-am ieșit cu cojones. N-a vrut tata.
Ce viață aș fi avut cu cojones! Câte promisiuni deșarte: ”ți-o luai demult, de erai băiat”, câte aventuri ratate: ”ești fată, nu te poți juca cu noi”, câte libertăți încălcate: ”fetele n-au voie aici”,  câte interacțiuni pierdute: ”de erai băiat, te luam la fotbal”, câte regrete: ”păcat că ești fată”, câte suplicii: ”poartă rochiță”, chinuri: ”nu murdări rochița”, torturi: ”ce fetiță cuminte”. Continuă să citești

Am coaie

10446017_10152634914817261_6503346595168033412_nSunt femeie. Nu știu cât de mult seamăn cu una, cât de bine mă comport ca una, cât % din ființa mea se simte ca una. Des mi se spune că am coaie. Nu e tocmai ceea ce-mi propusesem să am când cresc mare, dar pe aproape. În compunerile din clasa a V-a răspundeam la ”Ce vreți să fiți când creșteți mari?” cu OM (cu majuscule). Nu doctor, nu profesoară, nu inginer, nu balerină, nu prințesă. Nici preoteasă, căci visul lu’ mama n-a reușit să se lipească de mine, în ciuda tentativelor. Dar mi-a dezvoltat o alergie. Continuă să citești