“Lasă-mă!”
“Nu pot.”
“Te rog!”
“Nu pot.”
“Ajută-mă!”
Ştiu vocea stăruitoare ce vine din faţa mea, de dincolo de cearceafurile albe ce împresoară un trup lung şi slab de bărbat. Îi cunosc inflexiunile, nuanţele, vibraţiile şi tremurul din ea. Îi pricep abstinenţele vocale şi diareele verbale. Îi înţeleg alunecările în registrul sunetelor înalte şi predispoziţiile celor joase. O disting şi de-ar fi să o aleg din hărmălaia cosmosului. Continuă să citești →