13 trupuri stau întinse pe podea. Dorm, dacă te uiţi în oglinda în care se reflectă. Oglinda e însă mincinoasă. Trupurile or fi ele mici, colorate, cu moţuri prinse în vârful capetelor brune sau blonde, dar sunt treze şi în aşteptare. Aşteaptă ploaia, aliniate cu mâinile pe lângă corp. Când prin boxele din sală stropii de ploaie inundă încăperea, trupurile dau primele semne de viaţă. Sunetele ploii le însoţesc şi le îngână mişcările: zgomotul unui strop căzut e un braţ ridicat sau două picioare în picaj lateral. Pe măsură ce ploaia se înteţeşte, podeaua albastră le dă drumul, căci nu le mai poate reţine: trupurile vor să se ridice. Braţe somnabule se întind în faţă, trunchiuri se sucesc şi răsucesc, picioare oscilează când pe-un genunchi când pe altul, braţe deschise cuprind ceruri rotindu-le stânga, dreapta. Un pas în faţă, o talpă calcă hotărât podeaua, o săritură în spate, pentru ca un tunet să puncteze tumultul, aducând trupurile cu capete brune şi blonde într-un ghem, strângându-şi cu braţele picioarele la piept într-o îmbrăţişare finală.
Continuă să citești →