Ştiu că mă simt bine atunci când mă apuc de gătit prăjituri. Ceva din exactitatea ingredientelor multe şi mărunte, măsurate cu un cântar de bucătărie şi respectarea unei ordini bine stabilite, plus produsul finit îmi activează zone din creier ce mustesc în endorfine.
N-am încredere în persoanele care spun că „e simplu să faci o prăjitură: nişte făină, zahăr, ouă, mere şi la cuptor.” Aceasta o fi reţeta merelor ucise cu zahăr, dar pentru mine, ca ceva să se poată numi prăjitură, trebuie să fie mai mult decât o chestie leşinată într-o tavă, dătătoare de diabet şi aşteptându-şi moartea prin digerare. Continuă să citești →