N. a vorbit din liceu cu acelaşi băiat, R. Ea s-a transferat din Cluj unde era la facultate, la Braşov să fie împreună. Când au terminat amândoi facultatea, s-a pus pe masă la modul serios chestiunea „ne luăm sau mai stăm?!” Rezolvată rapid de potenţiala viitoarea soacră mare: „Pe asta nu o iei de nevastă că mamă-sa e o divorţată care a avut neruşinarea să se mai şi mărite a doua oară şi încă cu unu’ care nu a mai fost niciodată însurat.” Cu durerea din suflet înecată în câteva beri, fiul şi-a ascultat mama, iar fata după ce a jelit un timp, s-a mutat în Londra.

Când mai aveau puţin şi băteau gongul la 20 de ani de căsnicie, C. a şocat întregul oraş şi a băgat la divorţ. Fetele lor s-au împărţit în mod egal: cea din ciclul gimnazial a rămas la tată, cea din ciclul primar la mamă. De câte ori o văd pe cea mare am impresia că a ieşit cu un pas din copilărie şi că stă cu vârful piciorului pe pragul de adult. Pe când cea mică mi se pare că e mai fericită, se bucură necondiţionat, 24/24 de toată iubirea şi atenţia mamei. Pe mamă o văd săptămânal. Are zile şi zile, zile când uită ce are de făcut şi zile când emană un optimism, o energie şi un joie de vivre pe care nu i l-am mai văzut anterior. Femeile care o cunosc pe C. au, în mare, două lucruri de spus, legat de situaţie: „Săraca, cred că i-o fi tare greu singură!” sau „ Am auzit că din cauza ei s-a ajuns aici, că ar avea pe cineva.”

Când au ajuns la 20 de ani de căsnicie M. şi G. au hotărât să nu divorţeze, ci să se separe. Un Adio, dar rămân cu tine – de dragul aparenţelor şi al copiilor. Fiecare cu viaţa lui, ea la oraş, el undeva la ţară, lângă oraş. Şi fiecare cu finanţele lui. Copiii pe timpul şcolii erau la mamă, la sfârşit de săptămână şi în vacanţe la ţară. După alţi 20 de ani, cei doi copii, adulţi acum, dintre care unul căsătorit de 10 ani, celălalt sceptic în privinţa conceptului, s-au pus la o poveste şi au concluzionat aşa: cel mare a spus că va purta pentru totdeauna un regret în suflet privitor la familia avută. „La familia cu mama şi cu tata din primii 7-10 ani de viaţă… la familia ce am fi putut noi fi!”. Diferenţa de şapte ani dintre fraţi se pare că a contat când s-a produs schisma în familie, căci cel mic a declarat că tot ce-şi aminteşte din primii lui ani de viaţă privindu-i pe mama şi pe tata este: „Ce caută oamenii aştia doi împreună, unul cea şi altul hăis?”

Ce rămâne? Rămâne vorba lui buni Victoria: „Măritatu’ nu-i lapte cu colac!”