Am fost la tine în casă. Prima întrebare nu a fost cum mă cheamă, ci unde-mi lucrează părinții, ce funcție au, dacă învățăm în aceeași clasă și ce note iau. Maică-ta s-a uitat de sus la mine, te-a luat deoparte și te-a întrebat de ce m-ai adus acasă. ”Mi-e prietenă” ai îndrăznit să spui cu o jumătate de gură lăsând capul jos. ”Expediaz-o repede, că tre să mănânci și apoi ai teme.” Te-ai executat. Eu am strâns din buze. Continuă să citești
Unchiul Traian a făcut 25 de ani de „căsnicie fericită”. Ghilimele îi aparţin. El aşa spune că suntem toţi fericiţi cu ghilimelele de rigoare. A plănuit împreună cu mătuşa o petrecere la care a invitat tot neamul. Celălalt unchi al meu, unchiul Gheorghe, primul născut, a vrut să îşi sărbătorească şi el cei 25 de ani de căsnicie, împreună cu cei 25 ai unchiului Traian. „Gheorghe, tu te-ai însurat înaintea mea cu vreo 7 ani. Ai, deci, 32 de ani de căsnicie.” „Aşa o fi, dar vreo 5 ani Marea a fost fujită.” Continuă să citești
Mama, tata şi copii iau loc la masă. Farfurii aburinde cu mirosuri îmbietoare îi întâmpină. Merindele sunt bogate în culori şi diversitate calorică. O Coca-cola tronează în centrul mesei, dacă trăieşti printr-o reclamă. O mămăligă tronează în centrul mesei, dacă eşti de-a lu’ Ghiţă a lu’ Sonica din Pănade. Careva rosteşte o rugăciune, fiindcă eşti dintr-un film american. Altul va comenta asupra temperaturii din fasole, dacă te cheamă Moromete.
Pentru cei din neamul lu’ Ghiţă a lu’ Sonica, mesele în familie erau sezoniere. Continuă să citești
Începând de la jumătatea lui ianuarie şi până la sfârşitul lui aprilie la noi în familie se sărbătoresc zile de naştere. Majoritatea membrilor familiei mele, includ aici unchi şi mătuşi, sunt primăvărateci. Vreo doi sunt vărateci, iar doi sunt tomnateci, cărora mă adaug şi eu, ultima tomnatecă a neamului, cu ziua mea de naştere din noiembrie. Continuă să citești
N. a vorbit din liceu cu acelaşi băiat, R. Ea s-a transferat din Cluj unde era la facultate, la Braşov să fie împreună. Când au terminat amândoi facultatea, s-a pus pe masă la modul serios chestiunea „ne luăm sau mai stăm?!” Rezolvată rapid de potenţiala viitoarea soacră mare: „Pe asta nu o iei de nevastă că mamă-sa e o divorţată care a avut neruşinarea să se mai şi mărite a doua oară şi încă cu unu’ care nu a mai fost niciodată însurat.” Cu durerea din suflet înecată în câteva beri, fiul şi-a ascultat mama, iar fata după ce a jelit un timp, s-a mutat în Londra.
Când mai aveau puţin şi băteau gongul la 20 de ani de căsnicie, C. a şocat întregul oraş şi a băgat la divorţ. Fetele lor s-au împărţit în mod egal: cea din ciclul gimnazial a rămas la tată, cea din ciclul primar la mamă. De câte ori o văd pe cea mare am impresia că a ieşit cu un pas din copilărie şi că stă cu vârful piciorului pe pragul de adult. Pe când cea mică mi se pare că e mai fericită, se bucură necondiţionat, 24/24 de toată iubirea şi atenţia mamei. Pe mamă o văd săptămânal. Are zile şi zile, zile când uită ce are de făcut şi zile când emană un optimism, o energie şi un joie de vivre pe care nu i l-am mai văzut anterior. Femeile care o cunosc pe C. au, în mare, două lucruri de spus, legat de situaţie: „Săraca, cred că i-o fi tare greu singură!” sau „ Am auzit că din cauza ei s-a ajuns aici, că ar avea pe cineva.”
Când au ajuns la 20 de ani de căsnicie M. şi G. au hotărât să nu divorţeze, ci să se separe. Un Adio, dar rămân cu tine – de dragul aparenţelor şi al copiilor. Fiecare cu viaţa lui, ea la oraş, el undeva la ţară, lângă oraş. Şi fiecare cu finanţele lui. Copiii pe timpul şcolii erau la mamă, la sfârşit de săptămână şi în vacanţe la ţară. După alţi 20 de ani, cei doi copii, adulţi acum, dintre care unul căsătorit de 10 ani, celălalt sceptic în privinţa conceptului, s-au pus la o poveste şi au concluzionat aşa: cel mare a spus că va purta pentru totdeauna un regret în suflet privitor la familia avută. „La familia cu mama şi cu tata din primii 7-10 ani de viaţă… la familia ce am fi putut noi fi!”. Diferenţa de şapte ani dintre fraţi se pare că a contat când s-a produs schisma în familie, căci cel mic a declarat că tot ce-şi aminteşte din primii lui ani de viaţă privindu-i pe mama şi pe tata este: „Ce caută oamenii aştia doi împreună, unul cea şi altul hăis?”
Ce rămâne? Rămâne vorba lui buni Victoria: „Măritatu’ nu-i lapte cu colac!”