Sunt femeie. Nu știu cât de mult seamăn cu una, cât de bine mă comport ca una, cât % din ființa mea se simte ca una. Des mi se spune că am coaie. Nu e tocmai ceea ce-mi propusesem să am când cresc mare, dar pe aproape. În compunerile din clasa a V-a răspundeam la ”Ce vreți să fiți când creșteți mari?” cu OM (cu majuscule). Nu doctor, nu profesoară, nu inginer, nu balerină, nu prințesă. Nici preoteasă, căci visul lu’ mama n-a reușit să se lipească de mine, în ciuda tentativelor. Dar mi-a dezvoltat o alergie. Continuă să citești →