Pe interiorul ușii de lemn a dulapului vopsit în alb, în care se țin hainele de duminica, pe ușa dulapului de sub blidar unde erau oalele mari, vailinguri și cratițe, pe scândurile vopsite cu var ale ușii de la budă, pe coperta de plastic negru ce învelește buletinul de identitate, în povești, vise, fantezii, poezii dedicate, de-a lungul zecilor de ani trăiți amușinându-l de la 59 km de Cluj, dintr-o mână de spectacole în carne și oase, din fragmentele știute pe de rost de la televizor și zecile de filmulețe luate cu smartphone-ul de pe micul ecran de la ”Dacă doriți să revedeți”, îl știu pe Florin Piersic, iubirea vieții lu’ mătușă-mea, Rodica.
Pe lângă tabloul cu țărăncuța ce privește languros de pe lada de zestre, harta politică a Europei și cea administrativă a României, chipul blondin al Mărgelatului era ubicuu în casa din Pănade. Deschideam vreo ușă, apărea Florin. Lăsam capul pe pernă, Noapte bună, de la Florin! Simțeam o nevoie stringentă, mă privea Florin. Icoane n-aveam. Continuă să citești
Florin Piersic, PUR ȘI SIMPLU! gratis
Răspunde