Vine sfârșitul lumii. O simt, o știu. Mi-o spune capul, mi-o spune stomacul, mi-o spun oasele. Nu mi-e frică, nu mi-e teamă, mi-e rău.
Vine vinerea odată cu weekendul. E însoțit de o vreme în concordanță: înnorat, frig și plouă mărunt de trei zile.
Vine odată cu singurătatea și izolarea. Zilele lucrătoare gata, scot greu oamenii din casă, fie pentru un desert, o urgență sau de milă. Pas. ”Nu mă simt bine. Nu știu ce am.”… ”Mă uit la tv. N-am chef.”… ”Am mâncat.” Mă ignoră cu nonșalanță. ”N-am văzut mesajul.” 112 cu întârziere de 24 h. Continuă să citești →