L-am iubit pe P. ca pe Dumnezo. Am vorbit o vară întreagă cu el. I-am scris scrisori de amor, le-am îngropat în grădină crezând că așa ajung mai iute la el, că drumul pe sub pământ e mai rapid decât cel prin aer. I-am spus poveștile mele, i-am mărturisit intențiile mele, serioase de altfel, l-am luat cu mine la iaz, în pădure, pe hotar, în pod, în fân, după apă, în copac, l-am băgat sub piele pe sub tricou, l-am introdus trioului meu de rațe preferate din aceea vară: Athos, Porthos și Aramis, i-am scris numele sub al meu pe o foaie de hârtie și am numărat literele din fiecare, adunând până dădea o singură cifră ca să vedem dacă ne potrivim, i-am furat identitatea când stând întinsă pe iarbă cu privirea agățată de un nor mă-ntrebam ce ar face el în locul meu?, m-am imaginat pentru prima dată în viața mea purtând rochii, rochii vaporoase, de bal ce curg pe mine, mă învăluie și mă ridică de pe pământ, am scrijelit P+M pe o formă de păpălașcă proaspătă, pusă la uscat la soare și ascunsă bine să n-o vadă nimeni, ca semn al însoțirii noastre, iar pe Lache cățelul, l-am luat drept martor. O vară întreagă P. mi-a aparținut, a fost al meu, numai și numai al meu. Continuă să citești →