Pe o scândură de lemn, lungă de 12-15 cm, lată de 8-10, groasă de 2, se băteau patru cuie în care stătea încadrată săpuniera de plastic. O săpunieră era albă şi una roşie, fiecare cu suportul ei de lemn. În spatele uneia dintre scânduri se bătea un cui, îndoit la jumătate astfel încât ambele capete îi erau bătute în lemn, corpul rămas al cuiului făcând un U sau un V. Cealaltă bucată de scândură avea în faţă bătut un cui la jumătate încovoiat, pe care îl introduceam în U-ul sau V-ul celeilalte scânduri. Aşa arătau cele două remorci ale mele sau vagoane, în funcţie de scenariul zilei. Săpuniera albă şi transparentă de plastic era dreptunghiulară, cu pereţii înalţi. Cea roşie era cu colţurile rotunjite şi cu modele. În ea se ţinea săpunul bun. De aici şi faptul că îmi era dată în folosinţă mai rar. Cea albă în schimb, nu după mult timp, a făcut trecerea din săpunieră în remorcă, locul ei nemaifiind în pervazul geamului, ci sub măsuţa de afară, întotdeauna plină cu ceva şi murdară. Continuă să citești →