În clasa a VIII-a am făcut latină. Pe domnul B., profesorul nostru de latină, îl ştiam după costum şi reputaţie. Îl recunoşteam imediat când trecea prin curtea şcolii în drum spre intrarea profesorilor. Înalt de statură, cu un mers calm impunea respect. Toţi copiii din curtea şcolii îl salutam şi indiferent câte „Bună ziua!” auzea în drum spre intrarea în şcoală, tuturor ne răspundea uitându-se direct în ochişorii posesorului care rostea salutul, câte o pereche de ochişori privindu-l ba cu frică, ba cu mirare, ba cu uimire. Când am început clasa a VIII-a am aflat de la doamna dirigintă că vom face timp de un an latină cu domnul B. Unii s-au bucurat, majoritatea a cam tremurat. Domnul profesor preda româna la profilul pedagogic şi reputaţia lui cum că din mâinile sale ies cele mai bune învăţătoare/învăţători şi severitatea cu care-şi ţinea orele, erau proverbiale. Continuă să citești →