Nume

grey”Maria.”
”Bianca?”
”Nu. Maria.”
”Dacă o cheamă ca pe tine, atunci să o cheme și ca pe mine: Georgeta.”

”Mary. Tu trebuia să fii Mary. Dacă rămânea tat’-tu în America așa te-ar fi chemat. Tot s-o luat ceva străin în tine că ai apărut după America.”

”Maria ai mică, unde-i mamă-ta? Spune-i să vină la noi. Ne strângem la unchiu-to de sfântă Mărie. A ta-i mai încolo, la sfânta Mărie ai mică, prin septembrie. Ai mare e acum.”

”Getaa, vii după apă? O zis mam-mare că dacă umplem bidoanele cu apă de la Șîleanu și stăm cu porcii două ceasuri, ne lasă după aia la iaz. Merem?

”Carey, (că-rei, Mariah Carey) du-te după harta la Istorie că se sună imediat și-apare profa.”

Keana: (chea-na), dex. Femininul de la Keanu. Reeves, desigur.

”Maria, loved your novel length email.Your Christmas sounds like a good nightmare: not sure of it’s real, if it’s over or if you wanna get up. We need to get together and rule the world. Take Synne along. Ps: You seem f.i.n.e as always. Love, Camp”

”Moriko, nu-i mai da bice, piciorul jos de pe accelerație. Cum te obișnuiești prima dată, așa o să conduci. Mai uită-te și la bord să vezi cu cât mergi prin localitate. Lasă camioanele în pace!

”Mari, vezi că vin în Blaj câteva zile. Stau de joi până duminică. Hai la mine să mai povestim. Te pup.”

Monica: Care Maria?
Denis: MariaTa.
Monica: Cealaltă care e?
Denis: MariaMea.

Am un buletin. Nu mi s-a adresat nimeni cu numele de acolo. E lung.
Sunt pentru fiecare ceea ce a vrut, ce-a văzut, ce-a iubit.
Sunt eu. Fără nume.

Poem

Fratii ratusca Învăţături de la fratele mai mare

            de Ciprian Sabău

Coristă, atletă, zglobie,
Cine-i, cine-i, măi să fie!
Cred c-o cheamă chiar Mărie;
Străluce soarele în părul ei
Şi seamănă cu una Maria din Carei.
Dar tot mai des a noastră Mărie
Cuprinsă e de dulcea lenevie
Şi, în loc să scrie teme,
Să-şi bată capul cu probleme,
Deci să-nveţe, ceea ce nu-i place,
Mai bine merge-afară să se joace.
Da, dar mâine, la şcoală, ei, drace,
Să vedem fătuca ce o face
Când, la o temă foarte uşoară,
Severa doamnă profesoară
Descoperă, totuşi, greşeală…
„Eh, mare scofală!”
Va zice ea, din banca sa…
Dar nu poţi continua aşa
Chiar pân-la infinit,
De fapt, al anului şcolar sfârşit,
Căci tu, în loc să-nveţi la fizică,
Preferi s-asculţi muzică,
Decât la geografie să „toceşti”,
Mai bine la TV priveşti!
Ei, vezi cât de rebelă eşti?
O temă slabă nu-i mare scofală,
Iar eu nu vreau să-i fac morală
Măriei, îns-o rog să reţină-aceasta:
Învaţă, nu cumva sa vină năpasta
Atunci când nu te-aştepţi…
Fii ca strămoşii înţelepţi,
Fă vara sanie şi iarna car
Şi fie să primeşti în dar
De la anul care vine,
Mult noroc şi numai bine!

04 decembrie 1995