Prim și ultim

prim si ultimM-am născut și voi muri.
Cu primul n-am avut de-a face în mod direct. Nu m-a întrebat nimeni, n-am știut când, cum am aflat la pubertate, de ce mă întreb încă. E drept că nici ei n-au știut ce fac, ce le iasă, cu cine se trezesc, ce le pică în brațe. Așteptări au fost și de-o parte și de alta. Dezamăgiri o să mai fie.
Cu ultimul, mai pot jongla, mai pot regla ceva, mai pot umbla la final, pot rescrie, pot modifica atâta timp cât nu-i o surpriză și n-am ajuns la deadline. Continuă să citești

Adiere rece

GrandpaO simt cum miroase. Îi percep târcoalele pe care le dă în jur. Îmi ascute simţurile şi-mi răceşte sângele în vene. Nu-i văd încă chipul, dar e aici, în cameră. Râde de încleştările mele.
***
Moşu’ are patul de la geam. I-am tras perdeaua albastră, ca să vadă afară vârfurile copacilor înfloriţi, în stânga turla bisericii Casa Domnului şi crucea lui Avram Iancu, în dreapta blocurile. Câinii din curtea spitalului acompaniază motorul fiecărei maşini ce intră sau iasă pe poartă sau traseul vreunui ghinionist de biciclist ce s-a gândit să o ia pe scurtătură printre blocuri. „Ca la stână”, zice moşu. Continuă să citești