Struț în Poarta Transilvaniei

Strutocamila bistriteanaStruțul este o pasăre mare alergătoare de stepă, cu picioare lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune, folosite ca podoabă, care trăiește îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (sursa dexonline.ro).
Și în Bistrița. Continuă să citești

Povestea inelului

InelulBuni Victoria şi-a suit picioarele obosite în trenul de după-masă, a parcurs în ritmul ei cele zece minute de la gară până la blocul unde stau, a urcat cele patru etaje a câte 16 trepţi fiecare şi ajungând în faţa uşii, îi mulţumi lui Dumnezeu cu o cruce. Poftind-o înăuntru îmi menţionă pentru a nu ştiu câta oară că ea e prea bătrână pentru trenuri, trepţi şi trăit în general. Un scaun, un pahar cu apă şi-un „lasă, buni, că nu eşti bătrână deloc, de vreme ce moşu te duce încă la sapă” îi temperară pe moment cei 79 de ani ce-o purtaseră în ziua cu pricina la sărbătorirea celor 22 de ani împliniţi ai nepoatei sale.
Monica primi un telefon de acasă. Unghiul ei murise şi peste trei zile era înmormântarea. „Salut, vin acasă. De fapt, vin la o înmormântare…unchiu’. Pică de ziua ta. Deci, ne vedem la o poveste.” Continuă să citești

Dragă prietenă

Draga prietena You are one of a kindÎntr-un episod din Seinfeld, Jerry îşi face un nou best friend pe care doreşte să îl integreze grupului format, George, Elaine, Kramer. Nu reuşeşte, George avertizându-l că atunci când aduci un nou prieten într-un grup deja închegat şi unde fiecare îşi are rolul bine definit, „world’s are colliding” (lumile se ciocnesc). Observaţia din stand up-ul de la finalul episodului reliefa cât de uşor ne facem prieteni când avem 6 ani şi descoperim că la groapa cu nisip din parc, un alt copil are aceeaşi găletuţă ca noi, propunându-i aşadar să ne jucăm împreună, pentru ca la final luându-ne de mână să declarăm emfatic că suntem cei mai buni prieteni pentru totdeauna. Comparativ cu cât de anevoios, neîndemânatic, tacticos se încheagă o prietenie câţiva ani mai încolo.
Când am văzut prima dată episodul eram la sfârşit de gimnaziu, iar prietena mea cea mai bună cu care împărţeam o găletuţă şi o bancă la şcoală se numea Monica. Continuă să citești