O simt cum miroase. Îi percep târcoalele pe care le dă în jur. Îmi ascute simţurile şi-mi răceşte sângele în vene. Nu-i văd încă chipul, dar e aici, în cameră. Râde de încleştările mele.
***
Moşu’ are patul de la geam. I-am tras perdeaua albastră, ca să vadă afară vârfurile copacilor înfloriţi, în stânga turla bisericii Casa Domnului şi crucea lui Avram Iancu, în dreapta blocurile. Câinii din curtea spitalului acompaniază motorul fiecărei maşini ce intră sau iasă pe poartă sau traseul vreunui ghinionist de biciclist ce s-a gândit să o ia pe scurtătură printre blocuri. „Ca la stână”, zice moşu. Continuă să citești →