La 1.55 cum ești, cinci copii au ieșit din tine. Cinci copii cărora nu le mai știi numele. Mărie e Iuli, care nu e din tine, Iuli e Rodica, Ion e Traian, Traian e Alexandru. ”Stai, cine e Alexandru?” ”Cum cine? Frate-miu.” Cinci copii cărora nu le mai știi zilele de naștere, căci nu le-ați sărbătorit niciodată. Ați avut de lucru, mereu ați avut de lucru, întotdeauna lucru. La mulți ani și pupături, îmbrățisări și urări sunt pentru oamenii care nu au avut de lucru. Un lighean de plăcinte la lăsatul postului și de sărbători sau când era făină. Azi, un tort, o prăjitură cu două lumânări înfipte în ea, cu două sticle de suc pe masă, amintesc de ceva festiv. Dacă apar și doi de-ai casei inopinat, din greșeală, să dea cu nasu’, să vadă dacă mai trăiești, dacă nu s-a hîit casa, să ia niște sfeclă, să bage de vină că ai, că n-ai, că dregi, că ba, că la, e chef. Continuă să citești →