Ca un purcel, când sunt cinci la troacă și se înghesuie unul într-altul pe-o singură parte, guițând nervoși, dându-și grumazuri unul altuia, uitându-se speriați în stânga și-n dreapta, sever la râtul altuia, anxioși la vederea lichidul gros, călduț ce scade în volum, cu înghițituri mari, prostești, de acum ori niciodată,cu botul pofticios întins spre găleata ce se apropie cu fericirea caldă și densă- porția doi, pentru ca în semn de ”Am gătat!”, să-și scalde urechile în fericire, spălând pereții troacei cu ce-a rămas, făcând loc oropsiților, lăsând ceva de licăit lui Canis familiaris și firimituri pentru Gallus domestica. Continuă să citești →