Io’na și Geta
Cu Io’na m-am trezit la ușă într-o toamnă. Înaltă, de 1.80, slabă, cu ochii verzi-gălbui, cu un păr lung până la cur, castaniu, des, lins și gros cu care ud fiind, ne bătea pe spate la iaz la Târnavă să ne răcorească.
”Săru’mâna! Geta e acasă?”
Io’na cu care colindam dealurile și pădurile, cu care mergeam cu bidoanele după apă în capu’ satului sau la școală. Io’na cu care jurizam concursurile de ‘tort cu coroniță’ și ne lăsam mesaje scrise pe plăci făcute din păpălașcă. Io’na căreia i-a venit ciclu cu doi ani înaintea mea și după aceea în lunile când eram împreună, trebuia să-mi arate și explice ce și cum și mai ales de ce. Io’na care împărțea felia de mămăligă arsă pe sobă, cu un strat subțire de zahăr sau dulceață de prune cu mine.
”Am venit să o văd. Așa numa…”
Io’na care îmi scria scrisori și-mi cerea luna de pe cer: scrie-mi că mi-e dor de tine.
”Păi, am intrat la facultate și mi-am promis ceva…”
Io’na căreia citindu-i scrisorile plângeam neînțelegând de ce nu putem trăi împreună, de ce ea stă în Sebeș și eu în Blaj, de ce ne vedem numai 3 luni pe an, de ce nu puteam fi eu sora ei și nu Ana-Maria, de ce, de ce, de ce.
”… că dacă intru la facultate, mă sui în primu tren să o văd.”
Io’na căreia îmi era rușine să-i spun cât mi-e de dragă sau cât e de frumoasă și cum cu ea-mi începe vara. Continuă să citești
Arhive etichetă: prietenie
Despre S
Synne, Camp, Maria. Doggie, Horsie, Wolfie. Câinele, calul și lupul. Într-un apartament la capăt de lume, la mii de km de casă, un trio atotsuficient, imbatabil și magic. Trei personaje disfuncționale, inadaptate, fricoase aprind becul în beznă și încep să-și vorbească. Trei frici prind un curaj, trei singurătăți fac o minune, trei oameni țin universul în palmă. Incompleții devin compleți. Puzzle-ul își primește contururile. Sfârșitul putea să vină.
*********************
Lucram la Lok Satta. Camp îi spunea Lok Sucks. Synne lucra și ea acolo. De cunoscut ne-am cunoscut în micul apartament din Banjara Hills, unde se dormea pe jos, pe rogojini, pe saltele, pe balcon, pe unde prindeai loc. Până ne-am organizat, adică până au plecat nemții, adepții incluziunii pe principiul ”am venit aici nu pentru confort, ci ca să fim ca ei”. O fi cool sărăcia lucie în vest, în India nu. După plecarea hipioților, am făcut ședință și am votat pentru paturi, rafturi, mașină de spălat, masă și scaune. Lux.
Synne stătea în cameră cu Miki. Miki, adică Japonia. Eu stăteam cu Suedia. Cu Camp ne-am trezit într-o seară în sufragerie. Nu-l cheamă Camp. Așa am înțeles când s-a prezentat. Nu m-a corectat niciodată.
Doggie, Horsie și Wolfie odată împreună, au râs pănă li s-a făcut rău, au plâns până au râs din nou, au mâncat iute și digerat problemele lumii, au crescut și au lătrat la lună. Cei trei neofiți, vindecați și liberi s-au întors în colțurile de unde au plecat: Danemarca, Canada și România. S-au vizitat: Doggie și Wolfie. Horsie și Wolfie. Wolfie și Doggie. Câte doi. Trei nu încă. Și-au scris. Despre mamă, despre surori și frați. Mult. Despre insomnii, despre depresie și operații pe creier. Orice. Despre sex, politică, vinuri. Tot.
Despre schizofrenie. Continuă să citești
Ren*, caracterizare
Cunosc un ren. Renii, în general, nu sunt considerați animale domestice. Al meu este unul semidomesticit: trăiește printre oameni, dar nu la casa vreunuia sau pe străzi, ci semi-instituționalizat, în grija statului. O grijă minimală a statului, care în afară de acoperiș și puțină iarbă, nu-i oferă altceva, renul neavând parte de un tratament diferențiat față de o oaie, în ciuda prestanței și a coarnelor mari, impunătoare. Ajuns pe aceste meleaguri calde și cețoase la inițiativa statului care odată ce l-a ademenit în ograda sa, a uitat de el, renul s-a adaptat la condițiile din jur fără a da cu coarnele de toți pereții. I-au pus grilaje din timp. Continuă să citești
Trei
Fac pe proasta. Nu e tocmai un efort. O fac des în ultimul timp… ca atunci când știu că aș putea spune ceva, ceva ce ar întoarce situația cu 180 de grade, ceva ce ar inversa rolurile și ar sparge vasele de pe masă, ceva ce ar ridica întrebări celui care numai de întrebări nu are chef la trei dimineața, ceva ce ar lăsa cu gura mirată și salivând a inteligență cu iz de usturoi întreaga audiență, ceva ce ar lua capacul de pe oalele în clocot…
Neh, mâncare nu se face fără fierbere, ardere, pârlire sau prăjire. Oasele, când cresc, dor. Continuă să citești
Căsătoria: efecte secundare asupra prieteniei
P.şi M. sunt prietenele mele. Pe amândouă le-am cunoscut în clasele primare. Cu M. m-am împrietenit prin a 6-a, cu P. prin anii terminali de liceu. Cu M. jucam baschet, cu P. vizionam filmele închiriate pe casete video şi nu pierdeam nici o ceremonie de decernare a Oscarului transmisă în direct de TVR. M. era (este) pragmatică şi raţională, iar la nevoie mă trăgea (mă trage) de mânecă suficient cât să iau contact cu pământul. P. mă lăsa (mă lasă) să evadez visând la actorii din filmele de Oscar, la scenarii pline de acţiune, cu mine în rolul principal. Continuă să citești