Mâini, brațe, picioare. Rotite, smucite, balansate. Cap și trunchi aplecate, îndoite lateral sau pe spate. Păr în față, păr peste ochi, păr căzut pe spate. Mișcări ce captivează ochiul și hipnotizează. Mișcări ce vin dinăuntru, natural. Mișcări ce la comanda vocii interne, auzită doar când se aliniază planetele și pentru o secundă tumultul vieții nu ne mai surzește, ne cuprind și ne învăluie transformându-ne în altcineva, în altceva. Corpul, același zi de zi, cu care ne ducem traiul și ne întâlnim sorocul, devine artă.
Alina (Cici) s-a întors la Blaj. Nu pentru artă, ci ca să ne arate corpul, corpul nostru cu aceleași brațe, palme și picioare ca ale ei. Să ne arate ce putem face cu el și ce face el pentru noi atunci când îl lăsăm să se desfășoare. Continuă să citești →